Wimmer, Erste Bank: Am oferit SIF-urilor o oportunitate sa isi valorifice detinerile avand in vedere posibilitatea ca banca sa aiba nevoie de o majorare de capital |
Autor: Bancherul.ro 2011-09-19 17:10 |
|
"Erste" nu poate fi acuzată că a înşelat vreodată SIF-urile în privinţa BCR, ci, dimpotrivă, le-a oferit o oportunitate să îşi valorifice deţinerile având în vedere posibilitatea ca banca să aibă nevoie de o majorare de capital foarte curând, la care nu ar fi putut participa toate SIF-urile cu "cash", a explicat, vineri, Manfred Wimmer, directorul financiar al "Erste", citat de ziarul Bursa.
Declaraţia oficialului austriac vine în contextul în care "Erste" a oferit 435 de milioane de euro pentru 24,12% din BCR (cât deţin patru SIF-uri, cu excepţia SIF "Moldova"), evaluând astfel banca la 1,8 miliarde euro, sub nivelul din 2006, când austriecii au plătit 3,75 miliarde euro pentru 61,88% din acţiunile BCR.
Oferta primită de SIF-uri i-a nemulţumit pe unii dintre acţionarii acestora, care au considerat că preţul oferit este prea mic. Oficialul austriac a dorit, vineri, să arate că, de fapt, "Erste" ar fi încercat să ajute SIF-urile şi a enumerat beneficiile pe care societăţile de investiţii financiare le-ar avea din tranzacţia cu "Erste": "Situaţia economică este destul de grea, costurile de risc vor rămâne ridicate, şi există o probabilitate ridicată ca o majorare a capitalului social al BCR să fie necesară, şi asta cât de curând. De asta, am vrut să oferim SIF-urilor o soluţie, am vrut să fim parteneri egali. Nimeni nu poate să ne acuze că am înşelat vreodată SIF-urile sau că le-am prezentat o imagine deformată asupra BCR. Probabil că nu toate SIF-urile ar fi putut să participe la majorarea de capital, aşa că am vrut să le oferim o posibilitate în acest sens", a precizat Wimmer.
|
|