Wimmer, Erste Bank: Listarea BCR la Bursa ar fi fost un dezastru |
Autor: Bancherul.ro 2011-09-17 19:01 |
|
Directorul financiar al Erste Grup, Manfred Wimmer, a declarata intr-o conferinta de presa sustinuta vineri la Bucuresti ca listarea BCR la Bursa, asa cum prevedea contractul de privatizare, ar fi fost un dezastru in actualele conditii de criza.
Erste a anunţat miercuri seara că a încheiat un acord de principiu cu patru dintre cele cinci SIF-uri (SIF Banat Crişana, SIF Transilvania, SIF Munteania şi SIF Oltenia) pentru preluarea unui pachet reprezentând 24,12% din acţiunile detinute de acestea la BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de Erste Bank. Valoarea tranzacţiilor prin care grupul austriac preia acţiunile este de 435 milioane de euro.
"În contextul actual, în Europa şi în lume, în general, suntem într-o situaţie în care există o problemă de îndatorare, care afectează acţiunile din sectorul bancar. Nu mă pot gândi la listarea unei bănci, într-o ţară care încă suferă şi se recuperează mai lent. România este în această situaţie. Din punctul meu de vedere listarea n-ar fi posibilă în aceste condiţii. Minim doi ani trebuie să treacă astfel încât condiţiile de piaţă să fie bune pentru listare. Dacă listam BCR în 2009 ar fi fost un dezastru. Am fost de acord cu SIF-urile să amânăm listarea", a afirmat Wimmer.
El a adăugat că ratarea listării poate afecta imaginea unei bănci.
"BCR este o bancă importantă. În plus, dacă listam BCR era clar pentru toţi investitorii că sunt cinci acţionari mari care vor să iasă, să vândă, iar asta sigur ducea la un preţ mai mic. Ar dura luni sau ani până SIF-urile ar ieşi, deci nu am vedea o evaluare bună a acţiunii decât peste câţiva ani", a continuat oficialul Erste.
"Tranzacţia le oferă SIF-urilor cash, important pentru că lichiditatea a fost o problemă în ultima perioadă, iar prin schimbul de acţiuni vor primi un activ foarte lichid în schimbul celui mai mare activ din portofoliul lor care este nelichid, ceea ce ajută la cristalizarea valorii SIF-urilor", a declarat Wimmer.
"Listarea BCR are neajunsuri. Lichiditatea scăzută a acţiunilor BCR ar determina un discount de lichiditate substanţial. Criza cântăreşte greu în evaluarea băncilor, iar acţiunile bancare vor fi sub presiune o perioadă îndelungată, fiind evitate de investitori, iar contextul este imposibil pentru un IPO al unei bănci. Nu avem nicio poveste de vândut. Mai ales pentru o bancă (BCR) dintr-o ţară care se zbate încă să revină pe creştere. O listare nu este realizabilă în contextul actual şi este nevoie de minimum doi ani pentru a putea iniţia listarea. O listare ratată ar fi o lovitură puternică pentru reputaţia băncii", a explicat Wimmer.
|
|