EDUCATIE FINANCIARA: Ce servicii ofera bancile la pachet cu un credit si care este impactul comisioanelor |
Autor: Bancherul.ro 2011-09-09 14:48 |
|
Atunci cand alegem un credit, luam in calcul o serie de caracteristici, cele mai importante fiind dobanzile si comisioanele, gradul de indatorare, veniturile luate in calcul, timpul de aprobare.
In ultimul timp insa bancile includ la pachet si alte servicii gratuite sau cu preturi reduse atasate unui credit, ce pot cantari destul de mult in alegerea acestuia dintre mai multe oferte, precum serviciul de internet banking sau un card de debit sau de credit.
De exemplu, Banca Comerciala Carpatica ofera gratuit (fara abonament lunar) serviciul de Internet Banking impreuna cu Creditul OneSmart, de nevoi personale cu ipoteca, ce poate fi obtinut si pentru refinantarea altor credite.
Beneficiarul unui astfel de credit poate primi, in baza aceleiasi documentatii, si un card de credit Visa Classic, cu dobanda diminuata pana la 1 punct procentual.
De ce este util serviciul de internet banking
De ce este important sa ai serviciul de internet banking: ai acces, prin internet, de oriunde si la orice ora, la conturile deschise la banca, inclusiv cel de credit, astfel incat poti sa-ti administrezi cu usurinta banii: poti plati rata la credit fara sa fii nevoit sa mergi la ghiseul bancii, economisind astfel timp si bani, poti realiza schimburi valutare atunci cand iti convine cursul de schimb, poti constitui depozite sau sa platesti diverse facturi sau diverse plati.
Conditii de creditare la BCR, BRD si Carpatica
Dar sa nu uitam si de costurile unui credit, precum si de conditiile de creditare.
Sa luam ca exemplu creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca din oferta a trei banci: BCR, BRD si Banca Comerciala Carpatica.
Valoarea maxima a unui astfel de credit variaza intre 100.000 de euro la BRD, 300.000 la Carpatica si 500.000 la BCR.
Perioada de creditare este de maxim 25 de ani la BCR si BRD, in timp ce la Carpatica ajunge la 35 de ani. Cu cat perioada de creditare e mai mare cu atat rata lunara de plata e mai mica, iar valoarea creditului ce se poate obtine mai mare. Pe de alta parte, costul total al creditului creste odata cu perioada de rambursare.
Linkuri utile
- Cat de mult conteaza comisioanele la un credit
- DETALII despre creditul cu ipoteca de la Banca Carpatica
|
|