www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valoarea actiunilor bancilor europene a scazut la minimul ultimelor 29 de luni

Autor: Bancherul.ro
2011-09-05 18:58
Valoarea actiunilor băncilor europene au coborât luni la minimul ultimelor 29 de luni şi au afectat negativ bursele, din cauza temerilor privind creditele ipotecare subprime şi o nouă recesiune, dar şi a lipsei de unitate politică care poate zădărnici eforturile de rezolvare a crizei datoriilor din regiune.

Acţiunile Royal Bank of Scotland (RBS) au înregistrat una dintre cele mai mari scăderi din sectorul bancar, de 10%, în timp ce costul de asigurare a datoriei băncii pe cinci ani a urcat cu 2,4 puncte procentuale.

RBS este cea mai expusă dintre băncile europene confruntate cu un proces pentru daune de miliarde de dolari intentat de autorităţile de reglementare din SUA din cauza unor nereguli în privinţa vânzării de instrumente financiare garantate prin ipoteci subprime.

Cotaţia Deutsche Bank a coborât cu 9%, afectată, pe lângă procesul din SUA, şi de informaţii apărute în presă privind o anchetă a autorităţilor antifraudă din Marea Britanie.

La declinul titlurilor bancare s-au adăugat noi temeri privind unitatea politică a liderilor europeni în contextul încercărilor de limitare a crizei datoriilor, după ce coaliţia politică aflată la putere în Germania a pierdut duminică teren în algerile dintr-un land.