www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Angela Toncescu, presedintele CSA, salariu de 29.000 €/lună

Autor: Bancherul.ro
2011-09-05 10:02
Şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu şi-a acordat un salariu de 21,7 ori mai mare decât al preşedintelui ţării, surclasându-i şi pe preşedinţii SUA şi Comisiei Europene. Angela Toncescu continuă să îşi ascundă veniturile salariale şi faptul că, deşi e şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, este şi manager într-o firmă de asigurări, scrie Adevarul.ro

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu (58 de ani), este unul dintre cel mai bine plătiţi angajaţi din România, ocupând funcţia de conducere a unei instituţii finanţate masiv de companiile de asigurare, prin taxele plătite de acestea. Încă din 2006, de când a fost învestită în această poziţie de Parlament, la propunerea şi cu susţinerea PNL, Toncescu îşi ascunde veniturile sub sintagma ilegală „conform fişei fiscale".

Motivul secretomaniei Angelei Toncescu i-ar face să se înnegrească de invidie nu doar pe şefii instituţii publice din România, ci chiar şi pe cei mai puternici oameni ai Planetei. Potrivit fişelor fiscale depuse la Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 al Capitalei, Angela Toncescu câştigă un salariu net de peste 1,4 milioane de lei (348.245 de euro). Şi asta, încă din 2008, primul an în care criza economică şi-a arătat colţii. Ea îşi aprobă singură salariul, fără să fie nevoită să dea socoteală nici măcar Parlamentului, căreia i se subordonează. Toncescu şi-a mărit salariu în 2008, cu 34.000 de euro, pentru că în 2007 nu a câştigat decât 314.000 de euro, adică avea un salariu lunar de „numai" 26.000 de euro pe lună.

Toata stirea