Cardul Kogalniceanu pentru IMM-uri intra in functiune din 9 septembrie |
Autor: Bancherul.ro 2011-08-22 07:17 |
|
Programul guvernamental cardul Kogălniceanu pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii va fi functional din 9 septembrie, a declarat premierul Emil Boc.
"Am stabilit graficul de implementare a programului Kogălniceanu şi în 9 septembrie 2011, întreprinderile mici şi mijlocii pot să acceseze, pentru a se înscrie în acest program, pe site, astfel încât să poată obţine sprijinul statului la acordarea de subvenţie la dobândă şi de garantare a creditului pe care îl pot lua prin intermediul acestui program", a spus Boc.
Cu alte cuvinte, a adaugat acesta, în 9 septembrie se pot înscrie IMM-urile pentru a accesa acest program.
"Am acordat la rectificarea de buget 24 de milioane de lei pentru acordarea subvenţiei la dobânzile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi avem un plafon de 400 de milioane de lei pentru acordarea de garanţii pentru aceste IMM-uri, IMM-uri care vor crea locuri de muncă, le vor menţine pe cele existente şi vor ajuta la generarea creşterii economice", a mai spus premierul.
|
|