Raport KPMG: Primele 15 banci europene si-au majorat profitul in 2010 la 85 miliarde euro, dar urmeaza o perioada dificila |
Autor: Bancherul.ro 2011-08-17 15:01 |
|
Cele mai importante 15 banci europene au realizat in 2010 profituri cumulate de 85 miliarde euro, un nivel dublu fata de cel inregistrat in 2009 si in contrast cu pierderile de 25 miliarde euro inregistrate in 2008. Un nou raport publicat de KPMG in Iulie 2011, arata ca aceste banci par sa fie bine pozitionate pentru redresare in conditii normale, insa ingrijorarea generata de situatia datoriilor suverane semnaleaza o perioada dificila in orizontul apropiat, se arata intr-un comunicat al companiei.
Raportul KPMG ce include cele mai importante 15 banci europene, “Focus on Transparency”, (VEZI raportul in documentul atasat) arata ca performanta operatiunilor de retail si a celor comerciale s-a imbunatatit in 2010 pe baza cresterii activitatii pietelor emergente si a redresarii economice, in timp ce veniturile din investment banking au scazut foarte putin, cu 2%, la 121 miliarde euro. O parte substantiala a cresterii in profituri se datoreaza scaderii semnificative a cheltuielilor cu provizioanele pentru deprecierea creditelor.
Cheltuielile cu provizioanele aferente operatiunilor de retail si a celor comerciale au scazut cu 27% pana la 79 miliarde euro pe cand cele aferente operatiunilor de investment banking au scazut cu 29% pana la 80 miliarde euro. Aceaste scaderi au permis bancilor sa compenseze in mare parte efectul reducerii veniturilor din operatiunile de investment banking si au contribuit la cresterea rezultatelor raportate pentru operatiunile de retail. Astfel, de la pierderile de 25 miliarde euro in 2008, in numai doi ani a avut loc o crestere de 110 miliarde euro a profiturilor bancilor europene incluse in raport.
KPMG avertizeaza ca este putin probabil ca aceasta tendinta sa continue.
Asa cum subliniaza Serban Toader, Senior Partner al KPMG in Romania: “Bancile europene au parcurs un drum lung de la zilele negre din 2008, cand guvernele au trebuit sa intervina pentru a salva multe institutii de la colaps in urma caderii Lehman Brothers. Cu toate acestea, expunerea la datoriile suverane este o provocare majora, mai ales in contextul crizei din zona euro. Cu toate ca bancile romanesti au expuneri nesemnificative fata de guvernele din zona euro ce sunt in acest moment sub o stricta monitorizare, acestea au o expunere semnificativa la datoria suverana a Romaniei. Acest lucru poate prezenta un risc in cazul in care contagiunea datorata crizei datoriilor tarilor din zona euro ar pune presiune asupra finantelor guvernului Romaniei. In plus, seria noua de reglementari ce urmeaza a fi introduse este posibil sa afecteze profiturile bancilor.
Cerintele minime de capital conform Basel III vor reprezenta o provocare si vor afecta profitabilitatea si rentabilitatea capitalurilor bancilor. De asemenea important de mentionat este faptul ca bancile incluse in raport au raportat in bilanturile lor active de 92,5 miliarde euro reprezentand creante cu impozitul pe profit amanat (in linii mari, pierderi ce vor putea fi utilizate pentru a compensa datorii viitoare cu impozitul pe profit), a caror recuperare prespune un necesar viitor de profituri impozabile de aproximativ 334 miliarde euro. In acest mediu incert, perspectivele cu privire la disponibilitatea profiturilor viitoare se pot schimba rapid, rezultand intr-o potentiala reducere a acestor solduri prin inregistrarea de provizioane pentru depreciere”.
Asa cum explica Cezar Furtuna (foto), Partner Servicii Financiare al KPMG in Romania: “Doua din cele 15 banci europene analizate au operatiuni in Romania. Cu toate acestea, situatia celor mai multe banci romanesti, incluzand filialele romanesti ale unor grupuri mai mari, este diferita de cea a bancilor analizate la nivel european. In timp ce 2008 a fost un an bun in istoria recenta a sectorului bancar din Romania (in contrast marcant cu Europa de Vest dar influentat si de anumite vanzari profitabile realizate de banci in acel an) in 2009 si 2010 profiturile bancilor romanesti au scazut substantial.
Motivul este ca recesiunea a lovit Romania (si Europa Centrala si de Est) mai tarziu decat Europa de Vest, incepand cu adevarat sa-si produca efectele in 2009. De atunci, bancile romanesti au continuat sa fie afectate de scaderea economica care a fost mai acuta decat in alte tari europene si, de asemenea, de restrangerea activitatii de creditare care s-a perpetuat de la inceputul recesiunii, rezultand astfel tendinta descrescatoare a profiturilor in 2009 si 2010. Am analizat, spre exemplu, rezultatele IFRS publicate de 25 de banci romanesti care detineau active totale de aproximativ 71 miliarde euro la sfarsitul lui 2010.
Profiturile IFRS cumulate ale acestor banci au fost de 517 milioane euro in 2010, in scadere cu 27% fata de nivelul inregistrat in 2009 (considerand cursul de schimb constant). Doar 15 din cele 25 de banci considerate in analiza au inregistrat profituri in 2010. 11 banci au fost profitabile in ambii ani insa doar 4 au inregistrat cresteri ale profiturilor comparativ cu 2009. Raportul nostru anual de analiza a performantelor bancilor (“Performance BenchmarkReport”) va fi publicat in aceasta toamna pe baza situatiilor financiare IFRS si va arata o imagine completa a principalilor factori determinanti ai performantelor sistemului bancar romanesc in 2010 cat si asteptarile pentru anul 2011.”
Cezar Furtuna concluzioneaza: “Exista in continuare ingrijorari semnificative cu privire la nivelul imprumuturilor neperformante catre companiile si persoanele fizice din Romania. Numarul acestora a crescut semnificativ de la inceputul recesiunii pentru ca persoanele fizice si companiile au avut din ce in ce mai multe dificultati in respectarea obligatiilor de plata catre banci. Scaderea cifrei de afaceri sau a veniturilor personale pe de o parte si obligatia de a rambursa imprumuturi in euro, franci elvetieni sau alte valute straine pe de alta parte, au facut ca rambursarea imprumuturilor sa fie dificila pentru multi.
Suntem inca departe de a vedea scaderi semnificative ale provizioanelor pentru imprumuturi. Rezultatele unor banci la jumatatea anului 2011 sunt deja disponibile, dar cel mai probabil doar imaginea furnizata de rezultatele intregului an 2011 va arata daca exista o schimbare in evolutia profitabilitatii bancilor romanesti. In mod sigur schimbarea va depinde foarte mult de viteza de crestere economica a Romaniei si de evolutia crizei datoriilor suverane.”
Despre KPMG:
KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. Ne desfăşurăm activitatea în 150 de ţări şi avem 138.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume. Societăţile independente membre ale reţelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elveţiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separată şi distinctă si se descrie ca atare.
În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent dispunem de un număr de peste 600 de angajaţi şi parteneri, atât cetăţeni români, cât şi străini.
|
|