FMI: In 2012, prognozam o crestere a PIB-ului Romaniei de 3,5 - 4% |
Autor: Bancherul.ro 2011-08-01 20:06 |
|
Echipe de experţi din partea Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-au aflat in vizită la Bucureşti în perioada 20 iulie - 1 august, pentru evaluarea trimestrială a programului economic al României (1), anunta un comunicat al celor doua institutii.
Obiectivele programului sunt acelea de a consolida creşterea economică menţinând în acelaşi timp stabilitatea macroeconomică şi financiară.
Echipele apreciază că programul este în parametrii conveniţi. Au fost îndeplinite toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie. Autorităţile au implementat cu fermitate politicile prevăzute în program. Pentru a se folosi în mod optim potenţialul de creştere al României este esenţial să se continue implementarea neabătută a politicilor. Politicile sunt consolidate pentru a intări poziţia României astfel incât sa facă faţă volatilităţii pieţei financiare.
Pentru 2011, prognozăm în continuare o creştere reală a PIB de aproximativ 1½%. Deşi contribuţia la creştere prin absorbţia fondurilor structurale UE se menţine scăzută, se anticipează o recoltă bună şi exporturile sunt în continuare puternice. În 2012, prognozăm o creştere de 3½ până la 4% în funcţie de creşterea cererii interne inclusiv de mai buna absorbţie a fondurilor structurale UE. Se anticipează că inflaţia se va diminua, dar se va menţine peste ţinta de inflaţie pe 2011 stabilită de Banca Naţională a României. Se estimează o scădere a acesteia până la 3½ procente în 2012. Se anticipează că deficitul de cont curent va rămâne la aproximativ 4½ procente din PIB.
Continua consolidare fiscală a îmbunătăţit credibilitatea României şi a scăzut costurile de finanţare. în 2011, România se înscrie pe traiectoria de a îndeplini ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB (în termeni cash) şi de sub 5% din PIB în termeni de angajamente (ESA). în primul semestru, veniturile din TVA şi accize au depăşit proiecţiile, dar veniturile nefiscale au fost dezamăgitoare. Pe partea de cheltuieli, economiile au provenit mai ales din cheltuielile de capital sub nivelurile prognozate, inclusiv absorbţia fondurilor UE.
Guvernul îşi menţine angajamentul de a reduce în 2012 deficitul Bugetului General Consolidat la sub 3% atât în termeni cash cât şi în termeni de angajamente (ESA). În lunile următoare, guvernul va acţiona în direcţia realizării acestui deziderat. Mai buna colectare a veniturilor, optimizarea cheltuielilor, inclusiv o mai bună directionare a asistenţei sociale către categoriile sărace şi vulnerabile ale societăţii, controlul stringent al cheltuielilor şi alte măsuri vor fi esenţiale pentru atingerea acestui obiectiv,
Întreprinderile de stat trebuie reformate pentru a deveni mai eficiente, pentru a suţine creşterea în loc să o frâneze. Aceste reforme includ vânzarea unor pachete majoritare sau minoritare de acţiuni la unele companii şi introducerea unui management privat profesionist. Se lucrează la diferite strategii de soluţionare a arieratelor, strategii ce vor fi implementate de îndată ce vor fi luate măsuri eficiente de stopare a scurgerii de resurse şi de aşezare a întreprinderilor de stat pe o bază solidă.
Sectorul bancar se menţine bine capitalizat şi lichid. Creşterea împrumuturilor neperformante a încetinit în ultimul trimestru, ajungând la finele lunii iunie la 13,4% din totalul împrumuturilor. În trimestrul doi băncile au reluat activitatea de creditare a sectorului corporatist.
Următoarea evaluare a programului este programată pentru sfârşitul lunii octombrie/începutul lunii noiembrie 2011.
Pentru informaţii suplimentare privind acordul stand-by cu FMI, pot fi accesate urmatoarele linkuri:
România şi FMI: http://www.imf.org/external/country/ROU/index.htm
Documentele principale sunt disponibile şi în limba română: http://www.fmi.ro/
Pentru mai multe detalii privind asistenţa CE pe probleme de balanţa de plăţi acordată României, pot fi accesate urmatoarele linkuri:
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/romania_en.htm
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/balance_of_payments/romania/romania_en.htm
[1] Aceasta a fost cea de-a doua evaluare a Acordului Stand-By pe care România îl are cu FMI. Condiţionat de finalizarea acestei evaluări de către Comitetul Director al FMI, va fi disponibilizată a treia tranşă în valoare de 430 de milioane DST (aproximativ 480 de milioane Euro). Însă, autorităţile au decis să continue să trateze acest acord ca pe un acord de tip preventiv, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să tragă aceste sume. Şedinţa Comitetului Director este programată pentru sfârşitul lunii septembrie.
Sursa: Site-ul FMI (http://www.fmi.ro/index.php?pid=218&lg=ro&presa)
|
|