Ratingurile Marfin Popular Bank si Bank of Cyprus au fost scazute cu doua trepte de Moody's, in categoria nerecomandata pentru investitii |
Autor: Bancherul.ro 2011-07-29 15:43 |
|
Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în scădere cu câte două trepte ratingurile pentru depozite şi credite ale Marfin Popular Bank şi Bank of Cyprus, ambele instituţii de credit prezente în România fiind retrogradate în categoria nerecomandată pentru investiţii.
Calificativele pentru credite şi depozite au fost revizuite de la "Baa3" la "Ba2" în cazul Marfin, respectiv de la "Baa2" la "Ba1" pentru Bank of Cyprus, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Perspectivele ratingurilor sunt negative.
Decizia de retrogradare a băncilor este motivată de expunerea ridicată pe obligaţiuni ale statului elen, de aproximativ 95% din capitalul de rang întâi al Marfin, respectiv de 55% pentru Bank of Cyprus, expunerea semnificativă prin creditare faţă de sectorul privat din Grecia şi provocările în a asigura situaţia actuală a lichidităţii şi finanţării, în contextul incertitudinii ridicate din regiune.
|
|