BCE: Restructurarea datoriilor Greciei trebuie sa ramana un caz exceptional |
Autor: Bancherul.ro 2011-07-25 08:25 |
|
Restructurarea datoriilor Greciei trebuie să rămână un caz excepţional, a avertizat duminică Lorenzo Bini Smaghi, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).
"Nu trebuie să ne purtăm ca şi cum acest acord pentru Grecia a apărut gratuit", a afirmat Smaghi într-un interviu acordat publicaţiei germane Welt am Sonntag, citat de AFP.
Liderii europeni au convenit joi seară, la Bruxelles, un nou pachet de salvare a Greciei, prin care statele zonei euro şi FMI vor oferi statului elen finanţare de 109 miliarde euro pentru următorii trei ani, la care se adaugă o contribuţie de 50 miliarde euro din partea creditorilor privaţi ai guvernului de la Atena, sub diverse forme.
BCE a anticipat că participarea băncilor la salvarea Greciei va conduce în mod inevitabil la riscuri care se vor repercuta asupra contribuabililor europeni.
"Acesta este motivul pentru care Grecia trebuie să rămână un caz izolat", a adăugat Smaghi.
|
|