www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Analiza Isarescu: Cursul leului este in concordanta cu evolutia valutelor tarilor din zona

Autor: Bancherul.ro
2011-07-15 16:42
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a explicat astazi, in cadrul unei prezentari la BNR (VEZI prezentarea in documentul atasat) că nu se întâmplă nimic deosebit cu moneda naţională comparativ cu evoluţia altor valute care au politici de flotare mai mult sau mai puţin controlate, iar preocuparea privind intervenţia BNR asupra cursului este una "falsă".

"Pe o perioadă de criză nu văd ce am fi câştigat noi ca ţară dacă volatilitatea cursului ar fi fost mai mare. Când se depreciază intrăm în panică şi ne tremură capul, ne luăm de păr în faţa televizorului, iar când se apreciază nu ne revenim şi atunci ni se pare că e ceva rău", a spus Isărescu.

"Cursul este legat şi de ceea ce vine din exterior. Se vede mai întâi în prima de risc şi apoi în cursul de schimb. Până acum, impactul a fost minor şi nu vedem motive pentru un impact mai mare, decât dacă ne speriem singuri şi introducem în comportamentul pieţelor şi sperietura noastră", a spus Isărescu la un seminar asupra inflaţiei.