Vanzarea Piraeus Bank Romania nu a fost niciodata considerata o optiune |
Autor: Bancherul.ro 2011-07-14 11:12 |
|
Interviu cu Ilias Milis (foto, in centru), Deputy Managing Director al Piraeus Bank Group:
- Care sunt schimbarile concrete in strategia Piraeus Bank fata de Romania dupa ce Grecia a aprobat noul plan economic pentru a –si reduce deficitele? Ce impact va avea asupra operatiunilor din Romania?
- Pentru a intelege mai bine cum criza actuala din Grecia afecteaza strategia Piraeus Bank in Romania, este important sa prezentam un scurt background al cresterii grupului in Europa de Sud – Est. Piraeus Bank s-a numarat printre primele banci care s-au extins in Europa de Sud – Est in anii ’90, respectiv anii 2000, pe fondul unor relatii de business stranse intre Grecia si tarile vecine. Aceasta extindere a fost asigurata prin crestere organica, combinata cu achizitii atent selectate de banci mici, usor de integrat, cu portofolii “curate”.
Subsidiarele internationale din Romania, Bulgaria, Albania, Serbia si-au extins cota de piata si au urmat trendul din sectorul bancar. Criza financiara international care a izbucnit in cursul anului 2007 a avut un impact semnificativ asupra economiilor din Europa de Sud – Est; recesiunea a fost puternica in 2009 si 2010, ceea ce a facut ca mai multe tari in care Piraeus este prezenta sa ceara ajutorul Fondului Monetar International, al Bancii Mondiale si al Uniunii Europene. In final, decizia de a sustine aceste economii s-a transformat intr-o cooperare voluntara solida intre banci mari si bancile centrale cu scopul de a mentine nivelurile de finantare in anumite tari din regiune. Acest tip de cooperare este cunoscut sub numele de “Initiativa Viena”, iar Piraeus Bank a participat la ea atat in ceea ce priveste implicarea in piata din Romania, cat si in cea din Serbia.
Criza datoriilor suverane a Greciei, care a aparut in ultimele luni ale anului 2009, a complicat situatia. Ca membru al Initiativei Viena, Piraeus Bank si-a mentinut expunerea pe Romania, dar ca efect al situatiei din Grecia, Piraeus Bank s-a concentrat pe imbunatatirea gradual a nivelurilor de lichiditate si deci pe intarirea capitalurilor subsidiarelor sale din Europa de Sud – Est, atat Romania cat si celelalte piete. Reducerea raportului dintre volumul de credite si depozite a jucat un rol – cheie, iar Piraeus Bank Romania si-a imbunatatit treptat profilul de lichiditate in piata si continua sa faca asta.
Mai mult, criza a intensificat eforturile de a ajustare si de a fi atenti la calitatea portofoliului de credite al Piraeus Bank Romania, cu scopul de a proteja bilantul. Acoperirea activelor neperformante prin asigurarea de provizioane adecvate a fost sustinuta la niveluri de prudentialitate.
Astazi, grupul Piraeus Bank se concentreaza pe cresterea productivitatii in toate pietele internationale in care activeaza, prin atragerea de clienti noi si cross selling, cat si prin eficientizarea activitatii, redesenarea fluxului sau de tranzactii, reducerea riscului operational si remodelarea retelei sale de retail.O chestiune de o importanta aparte ramana atingerea unor rezultate foarte bune in termeni de customer service; noi nu ne concentram pe marime, ci pe calitate.
Un alt impact semnificativ al crizei din Grecia este nivelul scazut de profitabilitate a operatiunilor elene, care se datoreaza cresterii semnificative a cheltuielilor cu provizioanele. Acest lucru a produs o mutare gradual a focus-ului de la operatiunile locale (cele de pe piata din Grecia – n.r.) catre cele derulate in pietele international. Obiectivul Piraeus Bank pe termen mediu este de a obtine un nivel sustenabil de contributie la profit din zona operatiunilor international, ce rezulta atat din veniturile nete din dobanzi si din activitatile generatoare de fee, cat si din cresterea eficientei operationale si provizioane mai mici pe masura ce economia regiunii isi revine.
In acest context, Piraeus Bank Romania a fost intotdeauna un generator de profit pentru operatiunile international ale grupului, iar criza nu a schimbat acest lucru. Este usor de dedus ca operatiunile romanesti au jucat un rol cheie pentru intregul Grup, si fara niciun dubiu, ca Piraeus Bank va continua sa sustina acest lucru in cea mai buna varianta posibila.
- Ati analizat posibilitatea vanzarii operatiunilor pe care le aveti in vreuna din pietele in care activati acum? Daca da, puteti sa ne dati mai multe detalii? Ati fost contactat de potentiali cumparatori in ceea ce priveste Piraeus Bank Romania – daca da, de catre cine, au deja operatiuni in Romania?
Piraeus Bank este un investitor strategic pe termen lung in pietele din Europa de Sud – Est; aceasta a fost principala ancora a strategiei noastre si asa va ramane: Romania este o piata mare, cu perspective pozitive iar Piraeus Bank Romania poate sa joace un rol semnificativ. Operatiunile noastre din Romania sunt o componenta atat de importanta pentru grup si sunt o baza atat de solida pentru cresterea sa viitoare, incat vanzarea Piraeus Bank Romania nu a fost niciodata considerata o optiune.
- Ce masuri ati luat in Romania ca urmare a situatiei disperate in care se afla Grecia?
- Situatia pentru un conducator nu este niciodata disperata. Sunt solutii si cu cat dedicam eforturi mai mari pentru solutii strategice si tactice, cu atat vom avea rezultate mai bune. Schimbarea graduala de strategie care a avut loc in Romania am discutat-o la una dintre intrebarile precedente.
Totusi, noi credem ca este important sa clarificam de ce situatia din Grecia nu a devenit “disperata”. In primul rand, este vorba despre un pachet – suport de 110 mld. Euro, ce a fost alocat statului grec, din care o parte deja l-a primit. In al doilea rand, pana acum Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Centrala Europeana au aratat un sprijin consistent pentru tara, dupa ce Grecia a aprobat cu succes programul economic. In al treilea rand, guvernul a pus la punct planuri concrete care, chiar daca cu dificultate, sunt in plina desfasurare. In al patrulea rand, este o incercare larga pe plan international de a implementa un nou plan, care acum urmeaza sa fie finalizat.
- Ce masuri si ce tinte concrete a cerut Banca Nationala a Romaniei pentru Piraeus Bank Romania in contextual ultimelor evolutii din Grecia?
- Banca Nationala a Romaniei supervizeaza sistemul bancar local foarte eficient, si in ultima vreme, acorda o atentie speciala bancilor grecesti, in mod evident datorita situatiei crizei datoriilor suverane din Grecia. Cum Piraeus Bank Romania este unul dintre jucatorii semnificativi din sistemul bancar si este strict controlat in ceea ce priveste nivelul sau de lichiditate, profilul de risc sau rata de adecvare a capitalului (indicatorul de solvabilitate). Piraeus Bank Romania isi mentine un profil de activitate bancara prudenta.
In plus, BNR, cum am spus si mai inainte, conduce un proces de supervizare consistent si foarte eficient. In acest context, nu a fost insa nici o solicitare speciala ori vreo cerere exceptionala.
(Sursa: Antena3)
|
|