BNR a decis sa pastreze neschimbate dobanda si rezervele minime obligatorii; va gestiona adecvat lichiditatea |
Autor: Bancherul.ro 2011-06-29 15:27 |
|
În şedinţa din 29 iunie 2011, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
- Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an;
- Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
- Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi consolidarea stabilităţii financiare.
Rata anuală a inflaţiei a crescut marginal în luna mai, de la 8,34 la sută în luna precedentă la 8,41 la sută, în condiţiile unei temperări relative a creşterii preţurilor volatile şi a celor administrate. Evoluţia este compatibilă cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu a inflaţiei publicată de BNR (Raportul asupra inflaţiei, mai 2011), care anticipează reluarea dezinflaţiei pe fondul disipării efectului direct al majorării cotei TVA, precum şi al persistenţei deficitului de cerere agregată.
Cele mai recente date statistice relevă, totodată, moderarea în luna aprilie a ritmului anual de creştere a producţiei industriale şi a exporturilor, precum şi prelungirea valorilor negative ale dinamicii anuale a indicatorilor relevanţi pentru evoluţia cererii interne. În acelaşi timp, însă, se remarcă semne incipiente de revigorare a creditării, asociate inclusiv continuării scăderii ratelor dobânzilor practicate de bănci la împrumuturi şi depozite, cu toate că ritmul anual de creştere în termeni reali a creditului acordat sectorului privat, în principal a împrumuturilor în monedă naţională, a rămas deocamdată în teritoriu negativ.
Riscurile asociate perspectivei inflaţiei continuă să fie semnificative. Preocupante rămân evoluţia preţurilor internaţionale ale materiilor prime, incertitudinile privind calendarul şi amplitudinea ajustării preţurilor administrate, mişcările de pe pieţele financiare internaţionale în contextul evoluţiei crizei datoriilor suverane, precum şi posibilitatea manifestării unor efecte de runda a doua ale şocurilor de natura ofertei produse în ultimele trimestre, ceea ce reclamă păstrarea unei atitudini prudente a politicii monetare în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste.
În aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar. Totodată, CA al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Aceste decizii, coroborate cu implementarea consecventă a angajamentelor asumate de autorităţile din România în cadrul acordurilor de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale, sunt de natură să asigure conservarea perspectivelor de reluare sustenabilă a procesului de dezinflaţie şi redresare pe baze sănătoase a economiei în cadrul procesului de convergenţă nominală şi reală.
BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi consolidarea stabilităţii financiare.
Potrivit calendarului, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 3 august 2011, când va fi analizat noul Raport asupra inflaţiei.
|
|