www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania si-a instruit angajatii printr-un program cu fonduri europene

Autor: Bancherul.ro
2011-06-21 15:20
Unul dintre programele dedicate angajaţilor Băncii Transilvania, „Sănătate şi securitate la locul de muncă” (SSM), cofinanţat din Fondul Social European, a ajuns, cu succes, în etapa finală. Suma investită a fost de aproximativ 100.000 euro, iar proiectul s-a desfăşurat pe parcursul unui an, anunta banca intr-un comunicat.

Aportul proiectului este - pe termen lung, în cadrul BT - asigurarea cunoaşterii şi respectării principiilor de sănătate şi securitate la locul de muncă, crearea unei culturi organizaţionale de SSM, bazată pe managementul riscului, precum şi prevenirea bolilor profesionale. Un alt avantaj direct, adus de acest proiect, este dezvoltarea unor competenţe în domeniul SSM, în rândul angajaţilor Băncii Transilvania.

Nevenca Doca (foto), Director Executiv Resurse Umane în cadrul Băncii Transilvania, declară: “Programul acesta a adus în cadrul companiei noastre standarde superioare, europene, în ceea ce priveşte domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. A fost dezvoltat un cadru organizatoric intern, avem o abordare proactivă şi un grad sporit de responsabilizare a fiecăruia dintre angajaţi, în această privinţă. Beneficiara este întreaga echipă BT, formată din aproximativ 6.000 de angajaţi”.
 
"Sănătate şi securitate la locul de muncă" a cuprins o serie de cursuri destinate formării şi instruirii echipei BT, cu tematici cum sunt: managementul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, ergonomia în birouri, managementul stresului, acordarea primului ajutor etc. In mod direct, acestea s-au adresat unui număr de 120 de persoane - responsabili SSM şi manageri din fiecare sucursală a Băncii Transilvania. Tot ca parte a proiectului, pentru 100 de angajaţi a fost evaluată starea de sănătate şi riscurile la care aceştia pot fi supuşi la locul de muncă.
 
▪ Etapele importante ale proiectului SSM. Echipa de implementare
Implementarea programului „Sănătate şi securitate la locul de muncă” s-a realizat în etape, prima dintre acestea fiind desfăşurarea unei campanii de informare internă, care a vizat creşterea gradului de conştientizare a importanţei SSM în rândul angajaţilor Băncii Transilvania. O altă etapă importantă a fost realizarea unei proceduri interne care cuprinde atribuţiile responsabililor SSM şi a managerilor BT. Au fost organizate, de asemenea, cursuri pentru formarea a 10 specialişti din cadrul băncii, în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, pentru ca aceştia să poată coordona, în acest domeniu actualii şi viitorii angajaţi BT.
 
In cadrul proiectului, în comunicarea cu angajaţii din întreaga ţară, Intranetul şi newsletter-ele transmise prin intermediul e-mail-ului au fost cele care au oferit acces deschis la informaţii specifice. Diseminarea acestora s-a realizat, de asemenea, prin broşuri şi afişe distribuite unităţilor Băncii Transilvania.
 
La implementarea acestui proiect a contribuit o echipă formată atât din angajaţi ai Băncii Transilvania, cât şi din colaboratori externi. Din partea BT au fost implicate 8 persoane, fiecare membru aducându-şi contribuţia prin specializarea pe care o are în cadrul BT: manager de proiect, specialişti SSM, contabilitate, comunicare & PR, consiliere juridică, respectiv logistică.