www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deutsche Telekom a recunoscut ca a spionat convorbirile telefonice ale directorilor companiei

Autor: Bancherul.ro
2008-05-26 16:27
Reprezentantii grupului german de telecomunicatii Deutsche Telekom au recunoscut, sâmbătă, că au spionat convorbirile directorilor firmei si au precizat că afacerea a fost înaintată parchetului, relatează AFP.

Fapta a fost dezvăluită de revista Spiegel, care sustine că reprezentantii Deutsche Telekom au actionat în acest mod pentru a descoperi originea anumitor scurgeri de informatii către presă.

Noul sef al Deutsche Telekom, Rene Obermann, care nu făcea parte din conducerea companiei în momentul în care se petrecuseră faptele, a recunoscut, sâmbătă, într-un comunicat, că se desfăsoară o anchetă cu privire la "folosirea ilegală a datelor de comunicatii" în cadrul companiei în 2005 si, posibil, în 2006.

Potrivit Der Spiegel, Deutsche Telekom a făcut o listă cu numerele de telefon formate de către conducerea companiei si de către membrii consiliului de administratie, pe care a dat-o unei firme, care trebuia să verifice dacă printre numerele respective se află si cele ale unor jurnalisti.

Mai multe sute de mii de convorbiri, efectuate atât de pe telefoane fixe, cât si de pe mobile, au fost, astfel, verificate, potrivit revistei citate de AFP.

Reprezentantii Deutsche Telekom au spus că niciuna dintre conversatii nu a fost ascultată, iar datele colectate se referă doar la numerele formate, la orele la care au fost efectuate convorbirile si la durata lor.

"Luăm foarte în serios această afacere", a afirmat Obermann. "Am cerut interventia parchetului si îl vom ajuta să facă lumină în această chestiune", a adăugat seful Deutsche Telekom.

"Vrem că justitia să poată actiona si ca responsabilii să răspundă de faptele lor", a mai spus Obermann, fără să precizeze cine este bănuit că a comandat supravegherea.

Vicepresedintele comitetului de supraveghere al companiei, Lothar Schroeder, care este membru al sindicatului din sectorul serviciilor Verdi, si-a exprimat indignarea cu privire la dezvăluiri, care, potrivit declaratiilor sale, afectează încrederea în compania Deutsche Telekom.

"Dacă acuzatiile se confirmă, va iesi un scandal enorm", a declarat Schroeder, pentru publicatia Welt am Sonntag, citată de AFP.