www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



CEC Bank, a treia banca ce incepe sa acorde credite prin programul Prima Casa 4

Autor: Bancherul.ro
2011-06-14 16:00
Dupa BCR si Alpha Bank, CEC Bank devine a treia banca ce incepe sa acorde credite ipotecare garantate de stat prin programul Prima Casa 4.

Vineri, 10 iunie 2011, CEC Bank a primit avizul BNR pentru lansarea celei de a patra etape a programului Prima Casa, urmand ca din data de 14 iunie 2011 sa accepte dosare de credit in cadrul acestui program, anunta banca intr-un comunicat.

In cadrul programului Prima Casa 4, CEC Bank dispune de un plafon de aprox. 27 mil. euro. Principalele avantaje ale creditului ce va fi acordat de CEC Bank clientilor care doresc inscrierea in programul Prima Casa sunt:
- dobanda variabila, formata din ROBOR 3M + 1,9 p.p. pentru creditele in lei, respectiv EURIBOR 3M + 4 p.p. pentru creditele in euro;
- fara comisioane din partea bancii;
- perioada de gratie de pana la 180 de zile;
- durata maxima de finantare de 30 de ani;
- varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului de 80 de ani;
- posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii;
- posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobanda, rate) dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite);
- acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului.

Avand in vedere numeroasele solicitari primite dupa epuizarea plafonului alocat in cadrul programului Prima Casa 3, CEC Bank pune in prezent la dispozitia clientilor care doresc sa-si achizitioneze o locuinta, un credit ipotecar cu urmatoarele caracteristici:
- minimum 10% avans;
- dobanda variabila, formata din ROBOR 6M + 1,9 p.p. pentru creditele in lei, respectiv EURIBOR 6M + 4 p.p. pentru creditele in euro;
- comision lunar de administrare credit: 0,04%;
- perioada de creditare de maximum 35 de ani;
- fara comisioane de analiza sau rambursare anticipata;
- evaluare gratuita.

Produsul dezvoltat pentru programul "Prima Casa" va fi distribuit prin toata reteaua CEC Bank, de 1.177 unitati teritoriale, cu acoperire la nivel national, toate avand atributii privind colectarea documentatiei specifice de creditare si punerea la dispozitia clientilor a finantarilor aprobate.