Statistici BNR: Creditele in lei cresc mai repede decat in euro, populatia a preferat depozitele in valuta |
Autor: Bancherul.ro 2011-05-25 12:36 |
|
Statisticile BNR privind evolutia creditelor si depozitelor in banci aferente lunii aprilie arata ca imprumuturile in lei au crescut mai rapid decat cele in euro, in timp ce depozitele in valuta ale populatiei au avut un ritm de ascensiune mai puternic decat in lei.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2011 cu 0,3 la sută (-0,3 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2011, până la nivelul de 204625,0 milioane lei, a anuntat BNR.
Creditul în lei a crescut cu 1,5 la sută (0,8 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6 la sută).
La 30 aprilie 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,1 la sută (-5,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2010, pe seama majorării cu 3,6 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,9 la sută) şi a diminuării cu 0,1 la sută a componentei în lei (-7,8 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,3 la sută, până la 65842,4 milioane lei. La 30 aprilie 2011, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 4,2 la sută (-3,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2010.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,2 la sută, până la 44752,6 milioane lei. La 30 aprilie 2011, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 3,6 la sută (-4,3 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2010.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 1,0 la sută, până la nivelul de 60461,2 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,1 la sută, până la 14839,3 milioane euro).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 0,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 0,6 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 2,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,8 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 5,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 4,6 la sută).
|
|