www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Reuniune a Clubului de la Roma la Bucuresti

Autor: Bancherul.ro
2008-05-22 12:09
Clubul de la Roma a venit la Bucuresti. Nu în totalitate, ci numai partea lui europeană. Pentru că în capitala României, în zilele de 23-24 mai a.c., se vor desfăsura lucrările Conferintei Europene a Asociatiilor Nationale ale Clubului de la Roma (CoR). Tema în dezbatere fiind „Ce forte pun în miscare Europa?”, se arata intr-un comunicat al BNR.

Principalul obiectiv al Clubului de la Roma este încurajarea umanitătii către mai multă responsabilitate pentru propriul viitor. Într-o Europă obligată să-si redimensioneze gândirea economică pe termen lung, într-un echilibru stabil cu consumul si utilizarea resurselor naturale de care dispune, mesajul reuniunii de la Bucuresti, privind viitorul Europei, este din acest punct de vedere mai viu si mai actual ca niciodată.

O participare de elită va asigura succesul dezbaterilor. Membri marcanti ai Clubului de la Roma, cum sunt Anders Wijkman, MEP si vice-presedinte al Clubului, Martin Lees, Secretarul General al Clubului de la Roma International, Orio Giarini, Membru Onorific al Clubului de la Roma International, Esko Kalimo, presedinte al Centrului European de Suport de la Viena al Clubului de la Roma, Thomas Schauer, director executiv al Centrului European de Suport, Raoul Weiler, presedinte al Asociatiei Europene a Clubului de la Roma, Anitra Thorhaug, Presedintele Asociatiei Americane pentru Clubul de la Roma, precum si Michael Succow, laureat al Premiului Nobel, vor fi prezenti la reuniunea de la Bucuresti.

Evenimentul este găzduit de Asociatia Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), al cărui Presedinte este Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Nationale a României. Reamintim că guvernatorul BNR a fost ales membru titular al Clubului de la Roma în anul 1993, fiind un participant activ la viata acestui prestigios for international.