www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum sa-i asiguri viitorul financiar copilului tau cu un cont de economii. Azi oferta Alpha Bank

Autor: Bancherul.ro
2011-05-24 12:23
Alpha Bank vine in sprijinul parintilor cu un cont de economii flexibil, care evolueaza odata cu aspiratiile copilului. Astfel, depozitul Alpha Dreams poate fi deschis in lei, euro sau dolari pe numele copilului din momentul eliberarii certificatului de nastere, la acest cont putand contribui oricine are incuviintarea deponentului (persoanei care a deschis contul).

Drepturile de operare pe cont apartin exclusiv parintilor sau tutorilor pana la momentul in care copilul implineste 14 ani. De la aceasta varsta, copilul poate decide in nume propriu asupra operatiunilor efectuate, insa numai in limitele stabilite de parinte sau tutore.

Acesta va putea beneficia de un AlphaCard Visa atasat contului curent prin care va avea acces lunar la banii de buzunar necesari. La 18 ani, copilul devine proprietar cu drepturi depline, la implinirea varstei de 17 ani si 9 luni banca transmitand o notificare cu privire la banii din cont ce vor fi transferati din contul de economisire Alpha Dreams in contul curent Alpha Access Classic.

In functie de moneda in care este deschis contul, suma minima care poate fi depusa oricand este de 40 de lei, 10 euro, respectiv 15 dolari, aceaste sume reprezentand si minimul necesar pentru ca depozitul Alpha Dreams sa poata fi deschis.

Dobanda se calculeaza zilnic si se capitalizeaza lunar. Astfel, rata dobanzii este de 5.75% pentru contul in lei, 2% pentru contul in dolari si 2.25% pentru cel in euro.

In fiecare an, in luna iunie, pana la implinirea varstei de 18 ani a copilului, parintele va primi dublul ratei dobanzii standard pentru sumele depuse in contul lui, daca acesta are o vechime de minim 9 luni. Sumele maxime pentru care se bonifica dobanda sunt 200.000 de lei, 50.000 de euro, 75.000 de dolari, in functie de moneda in care a fost deschis contul.

Pentru acest depozit de economii se percep doua tipuri de comision. Un comision lunar de administrare, in valoare de 2 lei, un euro sau un dolar si de asemenea un comision de retragere, care variaza, in functie de moneda, astfel: 0,4% din suma retrasa pentru contul in lei (minim 3 lei), 0.5% din suma retrasa pentru contul in euro (minim un euro).
Alocatia copilului poate fi primita in contul curent Alpha Access Classic al parintelui si apoi transferata in contul de economii Alpha Dreams.

Lunar, la cererea parintelui sau a tutorelui, se poate elibera un extras de cont care va putea permite acestuia o monitorizare a evolutiei economiilor din contul Alpha Dreams.

(Articol realizat de Raluca TANASA)