Adrian Vasilescu, BNR: Inflatia nu are cauze monetare, ci structurale |
Autor: Bancherul.ro 2011-05-21 19:46 |
|
"În ceea ce priveşte cauzele inflaţiei, repet ceea ce am spus şi în alte împrejurări: ele nu sunt în curtea Băncii Naţionale, ci în alte curţi. De când ne confruntăm cu criza economică, inflaţia nu are nicicum cauze monetare, ci cauze structurale", considera Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
Consilierul guvernatorului BNR a enumerat printre cauzele aflate în afara politicii monetare creşterea TVA la 24%, întârzierea reformelor structurale în România, dar şi temerile care se nasc privind evoluţia preţului petrolului şi a preţurilor alimentare pe plan internaţional.
Pe de altă parte, reprezentantul BNR a adăugat că vechile teorii privind cantitatea de bani şi inflaţie, care se potrivesc îndeosebi în economiile închise, nu mai sunt de actualitate într-o economie globalizată, în care şi masa monetară se globalizează.
"Ca să fiu mai explicit, fluxurile şi refluxurile de capital pot să influenţeze masa monetară, iar mai departe masa monetară să influenţeze creşterea preţurilor. Asta nu înseamnă că băncile centrale nu mai pot controla inflaţia în noile condiţii. O controlează, dar eforturile trebuie să fie mari, iar instrumentele folosite mai sofisticate şi mai eficiente", a spus Vasilescu.
|
|