Patria Credit imprumuta 8 mil euro de la Fondul European pentru Investiţii pentru creditarea microintreprinderilor si agricultorilor |
Autor: Bancherul.ro 2011-05-19 10:49 |
|
Patria Credit IFN a încheiat un acord de credit de 8 milioane euro cu Fondul European pentru Investiţii (FEI), vizând înlesnirea accesului la finanţare pentru 2.000 de microîntreprinderi şi producători agricoli din zone rurale şi oraşe mici din România.
Tranzacţia este finanţată din Fondul European Progress Microfinance, creat de Uniunea Europeană, finanţat de Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Investiţii şi administrat de Fondul European pentru Investiţii.
Acordul cu Patria Credit IFN reprezintă cea mai mare finanţare acordată până în prezent prin Progress Microfinance, se arată într-un comunicat al companiei.
"Am remarcat tot mai mult sprijin pentru servicii financiare în România, prin diverse programe ale Fondului European pentru Investiţii; în particular, Progress Microfinance ne va ajuta să oferim produse flexibile, inclusiv credite de capital rulant şi investiţii de până la 25.000 de euro cu maturitatea de până la cinci ani către întreprinderi micro şi mici şi către producători agricoli", a declarat preşedintele Patria Credit, Horia Manda.
Cu acest acord, finanţarea contractată de Patria Credit de la instituţiile financiare internaţionale în ultimele şase luni urcă la echivalentul a circa 25 milioane euro.
|
|