www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Indicatorii sistemului bancar din primul trimestru 2011: activele scad, rentabilitatea creste

Autor: Bancherul.ro
2011-05-11 16:53
Conform Indicatorilor agregaţi privind instituţiile de credit la finalul lui martie 2011, date publicate astazi de BNR (VEZI documentul atasat), activele bancilor sunt in scadere, insa rentabilitatea acestora a revenit pe teritoriu pozitiv dupa trei trimestre consecutive de scadere. In acelasi timp, creditele restante si rata riscului de credit este in urcare.

Activele totale, inclusiv sucursalele băncilor străine, au scazut la 328,84 miliarde lei, fata de 341,845 miliarde lei la finalul anului 2010.

Indicatorul de solvabilitate pe întreg sistemul format din 42 de bănci se situa la 14,75% la sfârşitul primului trimestru din acest an, în urcare faţă de nivelul din decembrie (14,66%) şi semnificativ peste pragul minim de 8%.

De asemenea, rata riscului de credit (care încoprorează creditele clasificate ca îndoielnic şi pierdere), a urcat până la 22% la sfârşitul lunii martie, de la 20,81% la sfârşitul lui 2010. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a crescut până la 12,71% în martie, de la 11,85% cât era în decembrie.

Rata rentabilităţii din activitatea de bază (venituri operaţionale/cheltuieli operaţionale) a coborât la sfârşitul primului trimestru până la 152,3, fiind la cel mai mic nivel din ultimele şapte trimestre ( din trimestrul III 2009 încoace).

Sistemul bancar din România a revenit pe profit în primul trimestru din acest an, după ce a închis 2010 cu prima pierdere anuală din ultimul deceniu.

Câştigul net de 373 de milioane de lei obţinut este, însă, cu 15% mai mic decât rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut.

Conform datelor centralizate de Banca Naţională a României, 22 de instituţii de credit au raportat profit după primele trei luni, câştigul acestora însumând 686,37 milioane de lei, potrivit standardelor româneşti de contabilitate. În acelaşi interval, 20 de bănci au înregistrat pierderi care totalizează 313,1 milioane lei.

BCR şi BCR, primele două bănci din punct de vedere al activelor, au anunţat reduceri ale câştigurilor comparativ cu primul trimestru din 2010. Profitul net al grupului BCR a scăzut în primul trimestru de 3,2 ori, la 76,1 milioane de lei, în timp ce BRD a înregistrat un câştig net mai mic cu 38,7%, de 122 milioane de lei.

Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din 1999, cu o pierdere netă de 304 milioane lei, comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009.