www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Anca Bidian CEO Kiwi Finance: Cererea de credite creste, ponderea creditelor negarantate in lei este tot mai mare

Autor: Bancherul.ro
2011-05-10 20:42
Cererea de credite a fost cu 40% mai mare în primele trei luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluaţia fiind favorizată de scăderea dobânzilor şi de stabilitatea cursului valutar, potrivit bokerului de credite Kiwi Finance.

"Din analiza structurii portofoliului rezultă o creştere a ponderii creditelor garantate cu ipotecă la început de 2011. Din total portofoliu, în primele patru luni din 2011, 84% reprezintă credite garantate cu ipotecă, în timp ce creditele de nevoi personale fără garanţii imobiliare reprezintă 16%", a spus Anca Bidian CEO Kiwi Finance, citata de EVZ.ro

În 2010, ponderea creditelor garantate reprezenta circa 75% din totalul creditelor intermediate de broker.

Toate creditele garantate au fost solicitate în euro, potrivit brokerului. În ceea ce priveşte creditele negarantate, ponderea celor in lei este în creştere faţă de anul trecut, când aceasta a fost de 61% din total.