www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR nu poate interzice bancilor acordarea de credite in franci elvetieni

Autor: Bancherul.ro
2008-05-20 14:01
Banca Natională a României (BNR) nu poate să interzică băncilor comerciale să dea credite în franci elvetieni, care se pot dovedi scumpe pe termen lung, însă ar fi de dorit ca băncile să renunte singure să le mai acorde, a declarat viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.

"Francul elvetian poate fi scump în timp, iar oamenii ar trebui să fie foarte prudenti în privinta aceasta", a spus Popa, la un seminar despre stabilitate financiară organizat în cadrul reuniunii BERD de la Kiev.

Oficialul BNR a mentionat că, în cazul în care banca centrală ar lua măsuri administrative care să limiteze creditele în "monede exotice" precum francul elvetian, băncile din alte state membre ale Uniunii Europene pot oricând să acorde astfel de credite prin deschiderea unor simple birouri locale.

Herbert Stepic, director executiv al Raiffeisen International si vicepresedinte al RZB, a cărei subsidiară din România acordă credite în franci elvetieni, crede însă că BNR ar trebui să ia măsuri administrative de limitare a creditelor în monede exotice, deoarece altfel este suficient ca o singură bancă să le acorde, pentru ca piata să oblige si alte bănci să facă la fel.

"Am vrea să renuntăm să acordăm credite în franci elvetieni în România, dar atât timp cât ceilalti o fac, nu putem să ne scoatem singuri de pe piată", a spus Stepic, la acelasi seminar.

Stepic crede, de altfel, că o eventuală reglementare a băncii centrale care ar îngreuna acordarea de credite în franci elvetieni ar fi eficientă, deoarece cea mai mare parte a acestor împrumuturi sunt de retail, segment pe care băncile străine fără prezentă locală nu ar putea intra prea usor.

Viceguvernatorul Cristian Popa a precizat, însă, că băncile străine ar putea ataca segmentul de persoane cu venituri mari, în cazul în care banca centrală va scoate francul elvetian din portofoliul băncilor locale.

Popa a explicat că BNR avertizează asupra riscurilor mai mari la care se expun băncile care acordă credite în valută si mai ales în "monede exotice", dar institutiile de credit trebuie să-si minimizeze singure astfel de riscuri.

În februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că avansul creditelor în monede exotice - precum cele în franci elvetieni - implică riscuri valutare foarte ridicate, desi dobânzile la aceste credite sunt mai mici.

"Francul elevetian este în mod traditional o monedă de refugiu", în care fac plasamente investitorii în perioade tulburi, întărindu-l, explicase Isărescu, care adăugase că banca centrală ar putea lua măsuri, fără să dea însă detalii.

Creditele în franci elvetieni se regăsesc în oferta mai multor bănci de pe piata românească, între care Bancpost, Banca Românească, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Millennium Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank si Volksbank.

Românii care au luat credite în franci elvetieni plătesc mai mult decât la euro

Economistul sef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, a explicat că împrumuturile în franci elvetieni au devenit mai scumpe pentru clienti decât cele în euro, după aparitia turbulentelor de pe pietele financiare internationale, în vara anului trecut.

"Dacă ne uităm pe ultimele nouă luni, de când a început această volatilitate a cursului de schimb, un client care a luat un credit în franci elvetieni a plătit mai mult decât unul care a luat un credit în euro", a declarat Anghel, pentru NewsIn.

"La efectul dat de cursul de schimb se adaugă si faptul că marja de cotare - sau diferenta dintre cotatia de vânzare si cea de cumpărare - a francului elvetian la casele de schimb este de două-trei ori mai mare decât la euro, ceea ce reprezintă un cost ascuns", a adăugat Anghel.

Francul elvetian s-a apreciat fată de leu cu circa 18% în intervalul iulie 2007-mai 2008, de la cotatii de sub 1,89 lei/franc elvetian în iulie 2007 până la peste 2,23 lei/franc în prezent.

Viceguvernatorul Cristian Popa a declarat că, deocamdată, nu există o legătură directă între expunerea anumitor bănci pe împrumuturile în franci elvetieni si avansul creditelor neperformante, deoarece "creditele în franci elevetieni au început să fie acordate în România de relativ putin timp".

Oficialul BNR a mentionat că banca centrală a realizat anumite stress test-uri care au arătat că sistemul bancar românesc este unul stabil.