Bancherul - BANCI / Analiza / Ce prevede Programul National de Reforma in sectorul financiar

Programul National de Reforma, adoptat recent de guvern, prvede si "Asigurarea unei funcţionări adecvate şi stabile pentru sectorul financiar":

"În perioada 2009-2010, stabilitatea financiară a României s-a confruntat cu provocări semnificative, dar a rămas robustă. Capitalizarea băncilor s-a majorat la niveluri confortabile, iar lichiditatea s-a menţinut la valori corespunzătoare.

Capitalul suplimentar necesar a provenit în exclusivitate de la acţionarii băncilor. Romania nu a folosit bani publici în susţinerea sectorului bancar pe durata crizei, apelând pro-activ la stimularea capitalizării şi măsuri de reglementare.

Raportul de solvabilitate calculat la nivel agregat se situează la un nivel confortabil (14,7 la sută, decembrie 2010), toate instituţiile de credit prezentând un raport de solvabilitate individual de peste 11 la sută.

Rezultatele celui mai recent exerciţiu de testare a rezistenţei băncilor la şocuri economice au arătat că indicatorul de solvabilitate şi rata fondurilor proprii de nivel 1 s-ar diminua cu maxim 3,5 puncte procentuale în cazul puţin probabil ca scenariul advers luat în considerare să se materializeze.

Profitabilitatea sectorului bancar a fost afectată în 2010. Restrângerea în termeni reali a creditului acordat sectorului privat, precum şi deteriorarea calităţii portofoliului de credite au contribuit negativ la evoluţia veniturilor nete din dobânzi ale băncilor. Scăderea apetitului pentru risc, reflectată prin întărirea standardelor de creditare ale instituţiilor de credit şi prin orientarea acestora către investiţii cu risc redus, a avut un impact negativ asupra profitabilităţii, pe fondul unui proces puternic de dezintermediere.

După ce în 2009, sectorul bancar românesc a înregistrat rezultate financiare pozitive (+193 milioane euro), pe ansamblul anului 2010 au fost raportate pierderi (71 milioane euro), cauzate în principal de majorarea provizioanelor, ca urmare a accentuării riscului de credit.

Încheierea anului 2010 cu pierdere nu este o caracteristică generalizată a sectorului bancar românesc. Principalele bănci de dimensiuni mijlocii şi mari s-au menţinut şi în 2010 în teritoriu pozitiv în ceea ce priveşte profitabilitatea.

Calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat în 2010. Rata creditelor neperformante (5) a crescut de la 7,89 la sută la 11,85 la sută (decembrie 2009 - decembrie 2010). Pe măsură ce creşterea economică va câştiga în consistenţă, este de aşteptat că presiunea asupra calităţii activelor bancare se va diminua. Banca Naţională a României (BNR) îşi va continua atitudinea prudentă, monitorizând ca nivelul provizioanelor să se menţină la valori adecvate care să poată acoperi riscurile aşteptate, iar nivelul de solvabilitate să rămână la praguri confortabile pentru a permite acoperirea eventualelor pierderi neaşteptate.

Evolutia creditelor neperformante ramane preocuparea majora pe termen scurt

Evoluţia viitoare a creditelor neperformante (având în vedere decalajul de timp între acestea şi creşterea economică aşteptată în 2011), precum şi provocările generate de creditarea în valută acordată debitorilor neprotejaţi la riscul valutar, rămân însă preocupările majore pe termen scurt.

Pe termen mediu, principalele provocări sunt schimbarea modelului de business al sectorului bancar în contextul conturării unui tipar sustenabil al creşterii economice diferit de modelul anterior de creştere, precum şi prin raport cu
modificările prezente şi viitoare în cadrul de reglementare şi supraveghere al sectorului financiar la nivelul UE, alături de creşterea gradului de cultură financiară a populaţiei, pentru a preveni eventuale viitoare evoluţii nesustenabile ale fluxurilor de credit.

BNR consideră creditarea în valută ca fiind o problemă atât de stoc, cât şi de flux

BNR consideră creditarea în valută ca fiind o problemă atât de stoc, cât şi de flux. BNR va monitoriza atent evoluţia creditării în valută şi va lua măsurile necesare pentru a se asigura că acordarea creditelor în valută se realizează astfel încât riscurile aferente debitorilor neacoperiţi la
riscul valutar să fie acoperite în mod corespunzător şi reflectate cu acurateţe în costurile şi preţurile serviciilor financiare.

BNR a luat de timpuriu (începând dinainte de 2004) măsuri pentru diminuarea ritmului alert al creditului în valută, folosind un spectru larg de instrumente: prudenţiale, de politică monetară şi administrative (6). Măsurile adoptate s-au dovedit eficiente, însă eficienţa lor a fost limitată în timp şi datorită mobilităţii depline a capitalurilor, experienţă
similară cu a altor ţări.

În acest context, este necesară o abordare unitară la nivel european sau internaţional, măsurile luate la nivel naţional (vizând în special debitorii şi subsidiarele locale ale băncilor străine) trebuind să fie completate printr-o evaluare şi gestiune a riscului ameliorate, traduse în angajamente asumate de băncile-mamă, precum şi de o cooperare sporită şi eficientizată între autorităţile de supraveghere şi reglementare din ţările gazdă şi cele de origine.

Înfiinţarea Comitetului European pentru Risc Sistemic poate constitui premisele necesare unei astfel de abordări, împreună cu sporirea concentrării asupra definirii şi aplicării coerente la nivelul UE a unui cadru de măsuri macroprudenţiale.

Creditarea in lei trebuie sa devina preponderenta

Revenirea creditării trebuie să aibă loc pe principii sustenabile, în care rolul creditării în monedă naţională să devină preponderent. Aparatul acroprudenţial va fi utilizat pentru asigurarea unei asemenea evoluţii.

Gradul mare de îndatorare a populaţiei sugerează că băncile trebuie să-şi concentreze activitatea de creditare spre sectorul companiilor nefinanciare. În acest context, este necesară continuarea procesului de consolidare fiscală pentru ca evicţiunea sectorului privat de la
resursele băncilor să se diminueze.

Drepturi pentru creditori in cazul restructurarii unei banci

Prin modificările şi completările aduse prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 99/2006 prin OUG nr. 26/2010, a fost introdus principiul potrivit căruia adoptarea măsurilor de restructurare a unei instituţii de credit trebuie să asigure creditorilor acesteia un tratament care să nu fie mai puţin favorabil decât dacă instituţia în cauză ar fi intrat direct în faliment, în absenţa
măsurilor de restructurare.

Astfel, creditorii şi orice persoană ce se consideră prejudiciată prin măsurile respective se pot adresa instanţei judecătoreşti pentru repararea prejudiciului, cuantumul despăgubirilor fiind limitat la diferenţa dintre valoarea estimativă care ar fi fost obţinută de creditor dacă instituţia de credit ar fi intrat direct în lichidare/faliment şi valoarea efectiv obţinută pentru creanţa sa în procedura lichidării instituţiei de credit, ulterior aplicării măsurilor de restructurare.

Fond special pentru despagubirea deponentilor

Pe de altă parte, OUG nr.131/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar - FGDSB (republicată) a asigurat reglementarea condiţiilor referitoare la constituirea, administrarea şi utilizarea fondului special pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate prin
măsurile dispuse şi implementate în cursul administrării speciale, a cărui gestionare va fi realizată de FGDSB.

De asemenea, OUG nr.131/2010 a asigurat continuarea procesului de întărire a încrederii deponenţilor în sistemul bancar prin măsuri vizând, pe de o parte, creşterea nivelului plafonului de garantare a depozitelor de la 50.000 euro la 100.000 euro începând cu 31 decembrie 2010 şi,
pe de altă parte, consolidarea poziţiei schemei de garantare a depozitelor din România prin:

- eliminarea din categoria resurselor financiare ale schemei de garantare a depozitelor a liniilor de credit stand-by (resurse de tip ex-post) acordate de către instituţiile de credit; această modificare adusă modului de finanţare a Fondului este realizată pe fondul creşterii resurselor efective (ex-ante), prin creşterea contribuţiei anuale (în cadrul intervalului prevăzut de legislaţie) şi a gradului ţintă de acoperire;

- revizuirea criteriilor de eligibilitate pentru membrii Consiliului de Administraţie al Fondului, astfel încât niciunul dintre membrii acestui for să nu deţină în cadrul vreunei instituţii de credit calitatea de angajat sau director, membru al consiliului de administraţie, comitetului de supraveghere ori directoratului acesteia.

Tranziţie lină de la RAS (Romanian Accounting Standards) la IFRS

Pentru punerea în aplicare a angajamentului asumat de autorităţile române Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - BNR faţă de organismele europene şi internaţionale, referitor la adoptarea cadrului legislativ necesar pentru implementarea cuprinzătoare a IFRS (International Financial Reporting Standards) de către sectorul bancar începând cu anul 2012, la nivelul BNR au fost întreprinse o serie de măsuri şi acţiuni, fiind urmărită de asemenea o tranziţie lină de la RAS (Romanian Accounting Standards) la IFRS în sensul consolidării nivelurilor de capitalizare şi lichiditate efective înregistrate înaintea schimbării sistemului contabil de referinţă:

- ca urmare a întâlnirilor trilaterale MFP - BNR - Asociaţia Română a Băncilor (ARB) organizate în cursul anului 2009 s-a agreat ca trecerea la aplicarea efectivă a IFRS să fie
precedată de o perioadă de tranziţie de 3 ani (2009, 2010, 2011), în care toate instituţiile de credit sunt obligate să întocmească 2 seturi de situaţii financiare, respectiv unul conform cu directivele europene (set oficial), iar cel de-al doilea conform IFRS, obţinut prin retratarea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare conforme cu directivele europene; aceste aspecte sunt reglementate prin Ordinul BNR nr. 15/2009;

- elaborarea de către BNR a “Strategiei pentru implementarea IFRS de către instituţiile de credit” ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale, în care sunt prevăzute principalele acţiuni şi măsuri ce trebuie întreprinse la nivelul entităţilor
implicate (BNR, instituţii de credit, MFP), precum şi principiile, cerinţele şi implicaţiile specifice adoptării noilor standarde contabile; prin Ordinul BNR nr. 9/2010 se stabileşte obligativitatea aplicării IFRS ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale, începând cu anul 2012, precum şi obligativitatea elaborării de către fiecare instituţie de credit de planuri de măsuri pentru punerea în aplicare a Strategiei,
informarea periodică a BNR privind modul de îndeplinire a acestora, prezentarea dificultăţilor întâmpinate, obiective generale şi punctuale;

- emiterea Ordinului BNR nr. 27/2010 care reglementează ţinerea evidenţei contabile conform tratamentelor IFRS;

- participarea, în prima jumătate a anului 2011, la lucrările grupurilor de lucru organizate la nivelul Comisiei de Contabilitate din cadrul ARB care are ca sarcină elaborarea de monografii contabile comparative, în vederea punerii la dispoziţia MFP în scopul facilitării înţelegerii diferenţelor de tratament contabil, pentru luarea eventualelor decizii din perspectiva modificării Codului fiscal;

- actualizarea, în cursul anului 2011, a cadrului de raportare (contabil, prudenţial, statistic) din perspectiva introducerii noilor standarde contabile; în acest sens, potrivit angajamentelor asumate prin noul acord de tip preventiv, până la finele lunii iunie a.c., BNR urmează să emită propuneri de filtre prudenţiale care să asigure în continuare o politică prudentă în ceea ce priveşte solvabilitatea, provizioanele şi rezervele bancare,
precum şi implementarea la timp a IFRS, în anul 2012.

Neadoptarea iniţiativelor legislative privind falimentul persoanelor fizice sau de recuperare a creanţelor

Pe lângă angajamentul menţionat, obligaţiile asumate de autorităţile române prin noul acord de tip preventiv referitoare la sectorul financiar au drept obiectiv principal consolidarea în continuare a sistemului bancar şi continuarea reformelor iniţiate ca urmare a aplicării măsurilor prevăzute în acordul precedent.

Acestea privesc, în special:
- modificarea legislaţiei în sensul permiterii utilizării resurselor FGDSB pentru finanţarea (inclusiv prin emiterea de garanţii) a măsurilor de restructurare autorizate de BNR
referitoare la transferul de depozite, inclusiv în cadrul operaţiunilor de transfer de active şi asumare de pasive, dacă această măsură este mai puţin costisitoare decât plata despăgubirilor aferente depozitelor garantate;

- elaborarea de proceduri necesare implementării noilor atribuţii ale băncii centrale şi ale FGDSB în domeniul restructurării instituţiilor de credit, precum şi asigurarea accesului imediat al FGDSB la fondurile guvernamentale, dacă este nevoie;

- asigurarea consecvenţei prevederilor actelor normative componente ale cadrului legal privind lichidarea instituţiilor de credit;

- lărgirea de către BNR a ariei de cuprindere a instrumentelor acceptate ca garanţii în cadrul operaţiunilor de refinanţare prin includerea obligaţiunilor emise de instituţiile financiare internaţionale cotate la Bursa de Valori Bucureşti şi a Eurobond-urilor guvernamentale;

- stabilirea unui tratament prudenţial al deţinerilor temporare de participaţii, obţinute ca urmare a restructurării creditelor acordate, care să nu conducă la slăbirea poziţiei financiare
a băncilor;

- monitorizarea creditelor în devize şi luarea măsurilor necesare pentru ca valoarea acestora să reflecte riscul acordării lor debitorilor expuşi riscului valutar;

- neadoptarea iniţiativelor legislative privind falimentul persoanelor fizice sau de recuperare a creanţelor, care ar putea submina disciplina debitorilor.

Solutie europeana pentru taxarea bancilor

România este de acord cu aplicarea unei soluţii europene în ceea ce priveşte taxarea sistemului financiar, cu preferinţă pentru un levy şi mai puţin o taxă pe tranzacţii sau activitate, cu condiţia ca aceasta să nu aibă scop de maximizare a veniturilor fiscale, ci să vizeze acumularea intr-un fond nebugetar a unor resurse menite sa contribuie la asigurarea stabilităţii financiare în viitor, adresând în special rezolvarea situaţiei băncilor cu probleme (addressing bank resolution).

Cu toate acestea, nu suntem de acord cu o taxă pe activitate sau tranzacţii fără evaluarea impactului
cumulat al mai multor tipuri de taxe potenţiale asupra băncilor mamă şi subsidiarelor acestora în condiţiile întăririi cerinţelor de capital prin introducerea standardelor Basel III şi CRD IV, pentru a evita delocalizarea si distorsionarea contribuţiei intermedierii financiare la reluarea creşterii
economice sustenabile în economia reală.

Planul pentru situatii neprevazute

În situaţia în care măsurile preventive şi de intervenţie timpurie adoptate de BNR în scopul evitării manifestării riscului sistemic în cadrul sectorului bancar s-ar dovedi insuficiente pentru contracararea incidenţei eventualelor turbulenţe financiare asupra instituţiilor de credit de
importanţă sistemică, menţinerea stabilităţii financiare va fi asigurată prin aplicarea planului pentru situaţii neprevăzute.

Planul pentru situaţii neprevăzute indică cazurile care reclamă intervenţia autorităţii de supraveghere şi descrie politicile şi procedurilor de rezoluţie, care pot ghida procesul de gestiune a unei eventuale crize bancare în ţara noastră.

Scopul principal al acestui plan este asigurarea unui cadru operaţional care să permită reacţia promptă a BNR în
cazul iminenţei unei situaţii de criză, prin mecanisme proprii de reglementare, monitorizare şi control, astfel încât să se limiteze propagarea evenimentului cu potenţial sistemic la nivelul economiei reale, inclusiv a deponenţilor.

Având în vedere că, majoritatea instituţiilor de credit care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră sunt filiale ale unor importante grupuri bancare europene, conţinutul procedurilor care formează planul pentru situaţii neprevăzute trebuie armonizat cu prevederile viitorului cadru european pentru redresarea şi soluţionarea băncilor problemă, odată ce acesta din urmă va fi adoptat sub forma unei directive de profil (propunerea legislativă urmează a fi emisă în a doua jumătate a anului curent).

Pornind de la reperele principale ale recentelor comunicări emise de Comisia Europeană pe această temă, direcţiile de
acţiune pe care BNR şi le propune în privinţa planului pentru situaţii neprevăzute sunt următoarele:

- crearea unui mecanism de identificare a băncilor de importanţă sistemică, care să răspundă cerinţelor testului interesului public privind stabilitatea financiară;

- actualizarea setului de politici corective şi a instrumentelor de rezoluţie, prin aderarea la viitorul proces de armonizare a standardelor de soluţionare a băncilor-problemă în cazul grupurilor bancare transfrontaliere; în acest sens, se va urmări integrarea principiului ieşirii
ordonate din piaţă a oricărei instituţii bancare neviabile, indiferent de tipul sau dimensiunea acesteia, fără a face apel la fonduri publice pentru menţinerea stabilităţii financiare;

- dezvoltarea cadrului de comunicare externă pentru situaţii cu risc ridicat la adresa stabilităţii financiare, în vederea îmbunătăţirii capacităţii de prevenire a apariţiei sau de limitare a propagării unui fenomen de panică în rândul creditorilor băncilor.

(5) Calculată ca raport (A/B) între: A= expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor în cazul cărora
serviciul datoriei este mai mare de 90 zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune
sau faţă de debitor, şi B=Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare, exclusiv elementele în
afara bilanţului.

(6) Ne referim aici la persuasiune morală, limitări ale ponderii creditului în valoarea garanţiei şi ale ponderii serviciului datoriei în venitul lunar net, diferenţiat pentru creditele de consum şi imobiliare, cu o abordare extinsă şi în cazul instituţiilor financiare nebancare, rezerve minime obligatorii diferenţiate (şi crescătoare) pentru pasivele în valută vs. cele în lei, limite privind expunerile agregate (relativ la fondurile proprii) ale instituţiilor de credit faţă de debitorii neacoperiţi la riscul valutar, coeficienţi de testare la stres mai restrictivi pentru creditele acordate în valută (cu
coeficienţi semnificativ mai mari în cazul creditelor în dolari sau franci elveţieni), solicitări de majorare a
capitalizării în cazul instituţiilor de credit cu expunere foarte mare pe creditele în valută sau cu o pondere a creditelor
în valoarea garanţiilor mai ridicată la nivelul sistemului.