www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca ungara MKB vrea sa-si vanda subsidiara din Romania, MKB Nextebank

Autor: Bancherul.ro
2011-04-26 23:05
Banca MKB din Ungaria, controlata de grupul german Bayerische Landesbank, intentioneaza sa vanda in 2013 subsidiara din Romania, MKB Romexterra, a carei nume s-a schimbat de la finalul anului trecut in MKB Nextebank, se arata raportul anual al institutiei financiare citat de Portfolio.hu.

"Pe baza strategiei de exit, MKB intentioneaza sa-si vanda actiunile la MKB Romexterra Bank in 2013", se arata in raportul bancii ungare.

Reprezentantii MKB estimeaza ca vanzarea ar aduce bancii ungare pana la 2,39 miliarde de forinti.

"Conform planului de afaceri, este de asteptat ca banca sa suporte pierderi inainte de taxe de 2,33 miliarde de forinti in 2011 si 1,38 miliarde de forinti in 2012", a anuntat MKB.

Pierderile bancii s-au adancit in 2010, de la 8,1 miliarde forinti in 2009, la 42 miliarde forinti. In acelasi timp, activele MKB Romexterra au scazut cu 22%, la 151,8 miliarde de forinti.

"Ne asteptam la un mediu economic nefavorabil din Romania in 2011, care va continua sa afecteze activitatile sistemului bancar si de leasing", se mai spune in raport.

MKB a preluat Romexterra in 2006, iar in prezent controleaza 90,79% din actiunile bancii.