www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancpost lanseaza un credit ipotecar ca alternativa la programul Prima Casa

Autor: Bancherul.ro
2011-04-20 22:18
“La prima ta casa” este un nou produs de creditare Bancpost ce se adreseaza persoanelor care nu au apelat inca la programul guvernamental Prima Casa. “La prima ta casa” comisionul de acordare este zero, comisionul lunar de administrare este zero iar evaluarea imobilului este gratuita. In plus, asigurarea de viata nu este obligatorie, anunta banca.

Cat despre “obiceiurile noi”, “La prima ta casa” suma maxima acordata de Banca este de 250 000 de euro,  spre deosebire de 57 000 in cazul programului Prima Casa. Termenul de rambursare al creditului este prelungit pana la 35 de ani si avansul pe care trebuie sa il acopere clientul este de 15% din valoarea imobilului.  Produsul este disponibil doar in Euro cu o dobanda de  Euribor la 3 luni + 4, 95%, una dintre cele mai avantajoase din piata creditelor ipotecare.

“Prima casa in viata fiecarei familii este un pas important si in momentul in care am ales sa facem parte din acest program guvernamental, ne-am dorit sa venim cu cele mai ofertante produse. In primele etape ale  programului, Bancpost a ajutat  peste 650 de  familii sa isi cumpere prima casa, clientii nostri avand media de varsta in jur de  30 de ani.

Ne-am dorit sa fim in continuare parte din aceasta etapa atat de importanta pentru orice familie si sa ii ajutam pe toti cei care doresc sa isi implineasca visul primei case. Daca tinerii au curaj sa faca acest pas, Bancpost are curajul sa le prezinte una dintre cele mai bune oferte de pe piata”, a declarat cu ocazia lansarii noului produs, George Georgakopoulos, director senior executiv, Divizia Credite de Consum a Bancpost.