www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Radu Ghetea, ARB: Sper ca perioada in care bancile isi vaneaza una alteia clientii sa se termine cat mai repede

Autor: Bancherul.ro
2011-04-20 16:00
"Cu toţii încercăm să vânăm clienţii altor bănci. Sper ca această perioadă de încălzire, normală, să se termine cât mai repede şi să putem avea şi cereri suficient de bune şi de interesante din partea clienţilor şi nu numai să facem refinanţare", a spus Radu Gratian Gheţea presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si al CEC Bank.

El a explicat că există în prezent o efervescenţă, o activitate intensă a băncilor de a oferi persoanelor fizice şi juridice oferte de finanţare atractive atât în ceea ce priveşte refinanţarea, cât şi pentru afaceri.

"Acest lucru este posibil datorită faptului că sistemul bancar a reuşit să treacă de criză şi în acest moment îşi poate permite cu lichidităţile pe care le are la dispoziţie să poată finanţa afaceri noi sau care există în piaţă şi pot fi atrase de la altă bancă. Este un fapt real că în acest moment încercăm să dăm credite de refinanţare şi sper să se termine la un moment dat pentru că ceea ce facem acum nu ajută deloc la creşterea creditării. Este o perioadă normală în opinia mea, dar nu trebuie să dureze foarte mult", consideră Gheţea, citat de Mediafax.

El a menţionat că în a doua parte a acestui an, în contextul relansării economiei, va exista şi o revenire a interesului populaţiei şi companiilor pentru investiţii şi, astfel, pentru contractarea de împrumuturi noi.