Bogdan Olteanu, BNR: Restrictionarea creditelor in valuta se discuta la nivel european |
Autor: Bancherul.ro 2011-04-20 15:58 |
|
Viceguvernatorul băncii centrale, Bogdan Olteanu, a declarat că există discuţii şi preocupări la nivelul BNR privind reglementarea creditării în valută.
"Există şi acum o serie de restricţionări, constrângeri, un tratament diferit al creditelor în valută faţă de cele în monedă naţională şi există o discuţie la nivelul UE care este posibil să se concretizeze într-o reglementare, ceea ce înseamnă că la nivelul BNR va fi ridicată o chestiune de reglementare, nu de opţiune. Mai mult, facem parte din dezbaterea la nivel european privind reglementarea creditelor ipotecare, dar majoritatea elementelor discutate acolo au fost deja implementate", a arătat Olteanu, citat de Mediafax.
Viceguvernatorul a precizat că au existat în trecut măsuri preventive adoptate de BNR care au avut efecte pozitve, iar una dintre consecinţele acestora este că sistemul financiar a rămas stabil, iar băncile nu au cerut şi nu au primit ajutor financiar din partea statului.
Olteanu a explicat că reglementările privind condiţiile de creditare stabilite de BNR a condus la existenţa unui număr redus de persoane fizice care au probleme ca urmare a supraîndatorării.
|
|