www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Lucian Anghel, BCR: Economia romaneasca ar putea sa avanseze cu 2% in 2011

Autor: Bancherul.ro
2011-04-19 12:17
Banca Comercială Română (BCR) a revizuit în creştere prognoza privind evoluţia economiei româneşti în 2011, de la 1,2% la 2%, potrivit economistului şef al BCR, Lucian Anghel.

- In luna martie, aşteptările inflaţioniste au atins un nivel record în ultimii trei ani şi sunt şanse destul de mari să rămână deteriorate în lunile următoare
- Investiţiile private ar trebui să reprezinte baza relansării economice

„Economia românească ar putea să avanseze cu circa 2%, dar nu excludem posibilitatea unei reveniri mai rapide în condiţiile în care investiţiile străine directe vor susţine mai bine procesul investiţional, iar guvernul va demara unele proiecte de investiţii în infrastructură”, a declarat, economistul sef al BCR, Lucian Anghel, cu ocazia prezentarii Raportului macroeconomic "Romania - Revenirea pe crestere" (VEZI RAPORTUL in documentul atasat), arata un comunicat al bancii.

Economistul sef al BCR estimeaza ca investiţiile private ar trebui să reprezinte baza relansării economice dar consumul va înregistra o creştere mai lentă în 2011.

Industriile auto, calculatoare şi produse electronice şi optice, echipamentele electrice, maşinile, utilajele şi echipamentele, precum şi industria metalurgică au fost principalele ramuri care au susţinut creşterea exporturilor în 2010. Deşi exporturile au depăşit în medie cu circa 10% valoarea din perioada de pre-criză, cu toate acestea, nivelul exporturilor pe cap de locuitor în România rămâne de departe cel mai scăzut comparativ ţările CEE membre al UE.

Construcţiile se află încă pe un teren nesigur - guvernul a iniţiat o serie de măsuri care să faciliteze relansarea proiectelor de infrastructură în partea a doua a acestui an, dar rămâne de văzut dacă acestea vor deveni realitate atâta timp cât procesul de bugetare multianuală este încă la început. In plus, alternarea la putere de cele mai multe ori nu a menţinut coerenţa necesară realizării obiectivelor pe termen mediu şi lung. „Există o nevoie stringentă de prioritizare a proiectelor cu impact semnificativ asupra economiei”, a precizat Lucian Anghel.

„După evaluarea impactului asupra inflaţiei generat preţurile administrate şi de evenimentele politice recente din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, am decis revizuirea în creştere a prognozei de inflaţie la peste 5% pentru finalul acestui an. In luna martie, aşteptările inflaţioniste au atins un nivel record în ultimii trei ani şi sunt şanse destul de mari să rămână deteriorate în lunile următoare. Vânzările cu amănuntul ar putea fi afectate de nivelul ridicat al inflaţiei; încrederea consumatorilor s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură, dar este încă mult sub nivelul mediu din pre-criză”, a spus Lucian Anghel.