Banca Transilvania se inscrie in Programul Prima Casa 4 |
Autor: Bancherul.ro 2011-04-07 11:34 |
|
Banca Transilvania continuă să se implice în Programul Prima Casă, prin înscrierea în Programul Prima Casă 4, intenţie care a fost transmisă Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, în cursul acestei săptămâni.
Pentru BT, acest program reprezintă o nouă oportunitate în susţinerea creşterii ritmului creditării, dar şi o ocazie de a ajuta clienţii să achiziţioneze o locuinţă, conducerea BT hotărând intern alocarea sumei de 75 milioane euro, anunta banca intr-un comunicat.
Gabriela Nistor, Director Executiv Retail Banking, Banca Transilvania, declară: “Am fost întotdeauna în prima linie a creditării destinate persoanelor fizice. Şi acum am decis să ne implicăm - de această dată în Programul Prima Casă - datorită succesului de care s-au bucurat celelalte 3 programe similare. Interesul clienţilor pentru această ofertă a fost ridicat, aşa cum ne aşteptam: am acordat, până acum, peste 1.200 de credite Prima Casă, în valoare totală de 48.000.000 euro”.
Până acum Creditele Prima Casă au fost acordate persoanelor cu vârsta de până în 35 de ani, căsătoriţi şi cu venituri lunare între 2.500 lei şi 3.500 lei. Destinaţia împrumuturilor acordate de Banca Transilvania a fost în proporţie egală - atât pentru locuinţele noi, cât şi pentru cele vechi. In cazul în care, la demararea programului Prima Casă 4, noile condiţii generale vor fi mai relaxate, vor fi adoptate şi de Banca Transilvania, aşa încât un număr cât mai mare de clienţi să poată beneficia de aceste credite.
▪ Oferta BT – Prima Casă
Ca parte a Programului Prima Casă, Banca Transilvania acordă finanţări în lei, la dobânda de 5,68% pa, la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, cât şi în euro, la o dobândă de 5,239% pa. Creditele sunt acordate pentru achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi pentru cele care urmează să fie construite. Printre punctele forte ale ofertei BT se numără: promptitudine în tratarea solicitărilor clienţilor, evaluarea gratuită a imobilelor şi posibilitatea asigurării imobilului cumpărat, în condiţii foarte avantajoase, ca preţ.
▪ Oferta alternativă a Băncii Transilvania – Prima Casă
Banca Transilvania are, totodată, pentru clienţii săi produse alternative, cum sunt creditele cu dobândă fixă până în 2012 şi comision 0 la acordare. Aceste oferte sunt valabile atât pentru creditele noi cât şi pentru refinanţări - de la Banca Transilvania sau de la alte bănci - în euro, imobiliare / ipotecare şi pentru împrumuturile pentru nevoi personale cu ipotecă, aprobate în perioada 4 octombrie – 31 decembrie 2010.
In plus, Banca Transilvania are cea mai bună ofertă pentru creditul Practic BT: pentru cei care îşi încasează salariul în contul deschis la Banca Transilvania, dobânda este de 12,27%, iar DAE, de 12,98%.
|
|