www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca centrala a Poloniei a majorat dobanda la 4%

Autor: Bancherul.ro
2011-04-06 17:08
Banca centrală a Poloniei a majorat, marţi, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 4%, pentru a tempera aşteptările privind accelerarea inflaţiei, dar şi ca reacţie de prevenire a efectelor unei eventuale majorări a dobânzii-cheie a Băncii Centrale Europene (BCE) peste două zile, care, în absenţa unei măriri de dobândă în Polonia, riscă să pună presiune de depreciere pe zlotul polonez.

Din cei 29 de analişti consultaţi de Reuters, 23 au anticipat decizia de creştere a dobânzii, a doua de la începutul actualului ciclu de înăsprire a politicii monetare, în luna ianuarie.

„Avansul inflaţiei şi aşteptările mai ridicate ale populaţiei privind creşterea preţurilor au fost principalele argumente pentru majorarea dobânzii. Mă aştept la o nouă creştere de 0,25 puncte procentuale în trimestrul al treilea, urmând ca la sfârşitul anului dobânda-cheie să se situeze la 4,25%”, a afirmat economistul-şef al Bank Millennium, Grzegorz Maliszewski, citat de Reuters.