Garantii financiare pentru proiectele implementate prin Programul Operational pentru Pescuit |
Autor: Bancherul.ro 2011-04-05 13:44 |
|
Beneficiarii Programului Operaţional pentru Pescuit (P.O.P) care accesează fonduri pentru finanţarea proiectelor, conform Axelor prioritare 1-4 din POP, pot beneficia pe langa fondurile nerambursabile pentru pescuit şi acvacultura si de garantiile oferite de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) pentru creditele de cofinantare a proiectelor eligibile.
Garantiile se acorda in cadrul schemei de garantare a creditelor bancare pentru beneficiarii selectati, in baza contractului incheiat intre MADR si FNGCIMM, Fondul fiind unicul gestionar al acestei scheme de garantare.
Beneficiarii Programului pot obtine garantii de la FNGCIMM in valoare de maxim 2,5 milioane de euro si de până la 80% din finanţarea acordată, in conditii deosebit de avantajoase, prin achitarea unei prime de garantare de numai 1%.
Obtinerea garantiei FNGCIMM presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1) Beneficiarul Programului depune la banca finanţatoare documentaţia de credit;
2) Banca, în urma analizei documentaţiei de credit, consideră că proiectul este viabil. In situatia in care beneficiarul nu detine suficiente garanţii materiale, banca solicita Fondului emiterea unei garanţii;
3) Fondul, pe baza propriei analize, acordă garanţia si semnează contractul de garantare/scrisoarea de garantare cu Banca;
4) Dupa emiterea garantiei Fondului, Banca semnează contractul de credit cu beneficiarul.
Garantii acordate in cadrul POP pot obtine beneficiari selectati ai masurilor:
Masura 1.3 - Investitii la bordul navelor si selectivitate
Masura 1.4 - Pescuitul de coasta la scara redusa
Masura 1.5 - Compensatii socio-economice pentru managementul flotei comunitare de pescuit
Masura 2.1 - Acvacultura
Masura 2.2 Pescuit in apele interioare
Masura 2.3 Prelucrarea si comercializarea pestelui
Masura 3.3 Porturi de pescuit, puncte de debarcare si adaposturi
In completarea demersurilor Autoritatii de Management pentru POP (DGP-AMPOP), care a anuntat lansarea în data de 04.04.2011 a sesiunii deschise de primire cereri de finanţare pentru măsurile din cadrul Axelor prioritare 1, 2 şi 3 pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru pescuit şi acvacultură, FNGCIMM SA isi va concentra eforturile institutionale catre satisfacerea nevoilor si a aşteptărilor tuturor clientilor sai.
Despre FNGCIMM SA
Infiintat in 2001, FNGCIMM SA are ca actionar unic statul roman, reprezentat de Ministerul Economiei si Mediului de Afaceri. Evoluţia activităţii de garantare a FNGCIMM S.A.-IFN a inregistrat o crestere continua, ritmul mediu de creştere anuală a valorii garanţiilor acordate de FNGCIMM în perioada 2006 – 2010 fiind de cca. 86%.
De la infiintarea sa, FNGCIMM a garantat credite bancare in valoare de aproximativ 3800 milioane Euro, pentru mai mult de 20.000 de IMM-uri, valoarea garantiilor acordate depasind 2800 milioane Euro.
Fondul acorda garanţii irevocabile, exprese şi necondiţionate în procent de până la 80% pentru toate finanţările acordate IMM-urilor, inclusiv scrisori de garantie bancara. Sunt garantate finanţări pe termen mediu şi lung de tipul creditelor pentru investiţii si finanţări pe termen scurt pentru asigurarea capitalului de lucru, de tipul liniilor de credit, creditelor globale de exploatare, creditelor pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor, creditelor pentru prefinanţarea exporturilor etc, scrisorilor de garanţie bancară pentru participarea la licitaţii sau pentru plata avansului si alte tipuri de finanţări acordate de finanţatori.
Prin cele 12 reprezentante (in orasele Arad, Oradea, Baia Mare, Salaj, Timisoara, Sibiu, Targu Mures, Giurgiu, Ploiesti, Pitesti, Suceava si Constanta), 4 sucursale (in Bucuresti, Bacau, Iasi si Cluj) si 3 filiale - fonduri locale de garantare (in Craiova, Focsani si Sfantu-Gheorghe), precum si prin parteneriatul cu 30 bănci şi 4 instituţii financiare nebancare, FNGCIMM SA opereaza la nivel national.
|
|