The Economist: Refuzul lui Adrian Severin de a demisiona, incapatanare tipica pentru politica romaneasca |
Autor: Bancherul.ro 2011-03-25 09:13 |
|
Subiectul principal din România este soarta lui Adrian Severin, un fost ministru de externe şi membru al Parlamentului European, scrie joi The Economist, într-un articol despre cazul eurodeputatului român.
Severin este hăituit de presa de la Bucureşti pentru a demisiona din Parlamentul European pentru că ar fi luat mită de la jurnaliştii de la un ziar britanic care s-au dat drept lobbyişti. Alţi doi europarlamentari implicaţi în această înscenare şi-au dat demisia din parlament. Severin a fost huiduit în parlament, însă refuză să se clintească. Astfel de încăpăţânare este tipică pentru politica din România, unde mass-media se delectează cu criticarea în mod dur a politicienilor corupţi, însă rareori cu vreun rezultat. Demisii pe baza acuzaţiilor de corupţie sunt practic necunoscute în România, iar scandalurile de mită sunt atât de obişnuite încât rareori devin ştiri internaţionale, scrie prestigiosul săptămânal.
Severin a servit ca europarlamentar de la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007. Până în această săptămână a fost vicepreşedinte al grupului socialist din parlament, reaminteşte The Economist. Luni, însă, la o zi după izbucnirea scandalului, Severin a fost forţat să renunţe la poziţia sa, iar Martin Schultz, liderul socialiştilor, i-a spus să demisioneze imediat din parlament. În România, formaţiunea sa, Partidul Social Democrat, îl ameninţă cu excluderea dacă nu face acest lucru.
Severin spune însă că nu a făcut nimic 'ilegal sau contrar oricărui comportament normal' şi că 'avem dreptul să funcţionăm în calitate de consultanţi politici, singura cerinţă fiind să nu dăm informaţii confidenţiale'.
|
|