www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Garantiile la programul Prima Casa s-ar putea reduce la jumatate

Autor: Bancherul.ro
2011-03-22 15:48
Guvernul discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul "Prima Casă", astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.

În prezent, creditele bancare acordate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul "Prima Casă" sunt garantate în totalitate de stat.

Posibilitatea împărţirii în mod egal a riscului de garantare a creditelor acordate pentru cumpărarea unei locuinţe a fost analizată, marţi, de şeful Guvernului cu reprezentanţii băncilor, la sediul Ministerului Finanţelor, urmând ca discuţiile tehnice să fie finalizate în decurs de o săptămână.

Premierul a argumentat că împărţirea riscului va conduce la dublararea atât a plafonului total al garanţiilor, în prezent de 1,5 miliarde euro, cât şi a numărului de beneficiari.

Boc a precizat că preluarea de către bănci a unei părţi din riscul aferent acestor garanţii este opţională, iar contractele de creditare vor fi modificate doar între bănci şi Fondul de Garantare, fără a afecta clienţii şi fără a fi schimbate condiţiile contractuale.

"La 1,5 miliarde euro garanţii se poate adăuga încă 1,5 miliarde euro. Vom dubla numărul beneficiarilor prin dublarea plafonului actual al garanţiilor, se deblochează garanţiile acordate de stat. Dacă băncile acceptă această variantă, vor mai fi încă 1,5 miliarde euro în sistem", a spus Boc.

El a apreciat că băncile vor accepta modificarea aflată în discuţie deoarece riscul este "aproape zero", în condiţiile în care din totalul celor 37.000 contracte de creditare încheiate până în prezent în acest program, doar 21 cazuri ridică probleme de neplată a ratelor.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat la rândul său că programul îşi va menţine "caracterul social" şi că există solicitări din partea mai multor persoane ca la acest program să poată participa şi persoane care deţin deja o locuinţă, dar că această variantă nu a fost discutată în discuţia cu băncile.

Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla cu băncile care au atins deja plafonul de garanţii, ministrul a arătat că există posibilitatea unor transferuri între acestea.

Guvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului. Acest plafona fost deja epuizat în proporţie de 50%.