www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Criza nucleara se agraveaza in Japonia. O noua explozie si un incendiu la centrala Fukushima

Autor: Bancherul.ro
2011-03-15 09:11
Criza nucleară se agrava, marţi, în Japonia după o nouă explozie şi un incendiu la centrala Fukushima 1, unde accidentele se succed după cutremurul puternic produs vineri, care s-a soldat probabil cu moartea a 10.000 de persoane, transmite AFP.

"Nivelul de radioactivitate a crescut în mod considerabil" la complexul nuclear, a declarat premierul japonez Naoto Kan la televiziune.

El a cerut persoanelor care locuiesc pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei să rămână închise "în casă sau birouri".

La scurt timp după ora 06.00 (01.00 ora României), o "explozie puternică" s-a produs în clădirea care adăposteşte reactorul numărul 2, a anunţat Tokyo Electric Power (Tepco), care administrează centrala.

O altă explozie de hidrogen a declanşat un incendiu la reactorul numărul 4, care era oprit pentru mentenanţă în momentul producerii seismului

Contrar exploziilor precedente de la reactoarele 1 şi 3, cea de la reactorul 2 nu a fost vizibilă din exterior şi nu a avariat clădirea externă.