www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BERD, BEI si IFC au finantat bancile romanesti cu 1,76 miliarde euro in perioada de criza

Autor: Bancherul.ro
2011-03-14 10:28
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii private a Băncii Mondiale, au aprobat în 2009 şi 2010 împrumuturi de 1,76 mld.euro băncilor din România în cadrul unui program comun de susţinere a sistemelor financiare din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui raport publicat de BERD.

Valoarea finanţărilor aprobate de BERD se ridică la 799 mil. euro, în timp ce BEI a aprobat credite de 795 mil. euro. Din cele 1,6 mld. euro aprobate de cele două instituţii au fost furnizate până acum 719 mil. lei. IFC a semnat în ultimii doi ani contracte de finanţare de 168 mil. euro cu băncile locale, din care au fost furnizate până acum 90 mil. euro.