www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Misu Negritoiu, ING: Cresterea dobanzilor la euro nu va afecta clientii bancilor. Restantele la creditele in euro sunt mai mici decat la lei

Autor: Bancherul.ro
2011-03-10 09:26
Directorul general al ING Bank Romania, Misu Negritoiu, a declarat miercuri ca majorarea dobanzii in zona euro nu va avea impact asupra rambursarilor prin cresterea dobanzilor, fiind "marginala in costul
total al finantarii".

"Cred ca dobanda la euro pare ca a crescut foarte mult sau ca s-a dublat, dar cred ca ea poate fi absorbita. In termeni relativi pare o crestere a dobanzii, dar in termeni absoluti cred ca poate fi absorbita. Nu vad un impact asupra rambursarilor prin cresterea dobanzii euro, care este marginala in costul total al finantarii", a mentionat Negritoiu.

Acesta a mentionat ca au fost diverse situatii de devalorizare a leului
in 2009 si nu a fost un asemenea impact.

"Creditele in euro se comporta cel mai bine si au rambursarea cea mai buna. Nivelul creditelor neperformante in euro si, mai ales cele ipotecare, este scazut. La ING, rata de neperformante este de circa 1% in ceea ce priveste creditele ipotecare. Cel mai prost s-au comportat creditele in lei", a explicat Negritoiu.

Seful ING Bank Romania considera ca majorarea dobanzii in zona euro nu va influenta fundamental creditarea.

"Cred in aceasta crestere modesta a creditarii. Este unul dintre factorii care poate sa incetineasca ritmul de crestere, dar nu este fundamental. Pana la urma, noi vorbim de portofolii de credite care au fost luate in urma cu 2-3 ani, cand Euribor era si mai mare
", a mai spus Negritoiu.