OMV Petrom a scumpit benzina si motorina |
Autor: Bancherul.ro 2011-03-08 15:38 |
|
OMV Petrom (SNP) a majorat marţi preţul benzinei şi al motorinei cu nouă bani pe litru, cel mai scump sortiment ajungând la 5,96 de lei pe litru, potrivit datelor companiei petroliere, citate de Mediafax.
Cele patru sortimente de benzină comercializate de OMV Petrom au preţuri cuprinse între 5,16 lei şi 5,96 de lei pe litru.
Motorinele produse de compania petrolieră pot fi achiziţionate la preţuri care variază între 5,15 lei şi 5,63 de lei pe litru.
OMV Petrom a arătat, într-un comunicat, că majorarea preţurilor carburanţilor este determinată de evoluţia cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere şi că Petrom încearcă să menţină preţurile la unele dintre cele mai reduse niveluri din Uniunea Europeană.
|
|