ProCredit Bank a lansat ProIMM, revista pentru clientii detinatori de afaceri mici si mijlocii |
Autor: Bancherul.ro 2011-03-07 16:24 |
|
ProCredit Bank a lansat in data de 1 martie 2011 o revista dedicata special clientilor sai persoane juridice. ProIMM este o publicatie semestriala accesibila gratuit tuturor clientilor intreprinderi mici si mijlocii ai ProCredit Bank in cadrul sucursalelor bancii si pe site-ul www.procreditbank.ro, anunta banca.
Revista ProIMM reprezinta un proiect prin care ProCredit Bank doreste sa ofere clientilor sai informatii economice generale, detalii despre banca, serviciile oferite si campanii, sfaturi, opinii, recomandari relevante pentru sectorul intreprinderilor mici si mijlocii din Romania si in mod special pentru clientii sai.
In egala masura, Revista ProIMM se doreste a fi un canal de relationare intre clienti bancii, facilitand astfel legaturile de afaceri si schimbul de experienta intre managerii companiilor prin intermediul interviurilor dedicate si furnizarea „cartilor de vizita” ale clientilor care au colaborat la realizarea materialelor.
“Succesul unei afaceri depinde de multi factori. Noi, la ProCredit Bank, consideram ca succesul unei afaceri este determinat, printre altele, de partenerul financiar potrivit – un partener de incredere si de durata, de oportunitati si modul in care stim sa profitam de ele si, nu in ultimul rand, de informare. De aceea am lansat ProIMM – revista de afaceri pentru clientii ProCredit Bank”, a spus Andreea Enache, Director Divizie Persoane Juridice
|
|