www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sondaj ZEW si Erste Bank: Perspectivele economiei s-au imbunatatit

Autor: Bancherul.ro
2011-03-02 10:28
Perspectivele economice ale României pentru următoarele şase luni s-au îmbunătăţit, potrivit unui sondaj efectuat de institutul german ZEW şi Erste Bank în rândul analiştilor financiari, ale căror aşteptări privind evoluţia inflaţiei şi a bursei de la Bucureşti au evoluat însă în sens negativ.

Totodată, situaţia economică actuală din România este văzută mult mai bine de analişti decât în sondajul din ultimul trimestru al anului trecut, înregistrând cea mai bună îmbunătăţire din regiune, potrivit raportului Centrului European de Cercetare Economică ZEW.

Cea mai mare parte dintre respondenţi anticipează aprecierea leului în următoarele şase luni, însă numărul lor a scăzut uşor, la fel ca şi numărul analiştilor care estimează că moneda românească urmează să se deprecieze. Astfel, cele mai multe opinii au migrat către stagnare, indicatorul mediu sugerând o uşoară apreciere a leului.

În ceea ce priveşte inflaţia, analiştii anticipează accelerarea ratei de creştere a preţurilor în România în următoarea perioadă, iar numărul economiştilor care estimau scăderea indicatorului a scăzut semnificativ.