www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cardul de credit Bonus Card are o dobanda redusa pentru cei care primesc salariul intr-un cont deschis la Garanti Bank

Autor: Bancherul.ro
2011-02-21 14:23
Garanti Bank lanseaza o oferta speciala pentru persoanele fizice care isi primesc salariul intr-un cont deschis la aceasta banca: cardul de credit Bonus Card cu o dobanda preferentiala de 19,2% pe an, anunta banca intr-un comunicat.

In plus, clientii vor putea beneficia si de celelalte avantaje ale cardului de credit Bonus Card: bonus de pana la 10% din valoarea cumparaturilor achitate cu cardul de credit in reteaua de peste 4.500 de magazine partenere, cumparaturi in pana la 12 rate fara dobanda, 0% dobanda pentru maxim 50 de zile perioada de gratie, precum si campanii noi si diversificate in fiecare luna.

„Prin aceasta oferta ne-am propus sa acordam celor care aleg sa isi incaseze salariul intr-un cont Garanti Bank una dintre cele mai bune dobanzi de pe piata la momentul actual pentru un card de credit. Utilizand cele doua produse – contul curent si cardul de credit - in acelasi timp, clientii nostri nu numai ca vor beneficia de avantaje multiple, dar vor avea la dispozitie resurse financiare suplimentare si un card de credit care le va aduce bonus la cumparaturi, atat in tara cat si in strainatate”, a declarat Ilgaz Kaya, Director Central Marketing, Garanti Bank.

Totodata, prin incasarea salariului intr-un cont deschis la Garanti Bank, clientii pot beneficia si de avantajele suplimentare oferite de produsele si serviciile atasate contului curent: descoperit de cont, GarantiBank24 – cardul de debit cu zero comision de retragere numerar la bancomatele oricarei banci din Romania, care ofera in plus bonus la cumparaturile achitate cu acesta, Garanti Online - serviciul de internet banking cu zero taxa de abonament.

Despre Bonus Card

Bonus Card este primul card de credit multi-brand cu cip din Romania, un instrument de plata inteligent care ii rasplateste pe consumatori cu bonusuri atunci cand fac cumparaturi atat in tara cat si in strainatate. In reteaua de peste 4.500 de magazine partenere din Romania, utilizatorii acestui card pot achizitiona produse in rate fara dobanda si pot castiga bonusuri din valoarea cumparaturilor achitate cu Bonus Card. Bonusurile colectate in urma tranzactiilor pot fi folosite ulterior pentru cumparaturi gratuite in cadrul acestei retele.