Profitul BNR a scazut de trei ori in 2010 |
Autor: Bancherul.ro 2011-02-10 16:51 |
|
Banca Naţională a României a obţinut anul trecut un profit de 330 milioane euro, de trei ori mai puţin decât câştigul realizat în 2009.
"Dacă sunt excluse pierderile acoperite în 2009 pentru anii precedenţi, atunci profitul este comparabil anul trecut. Altfel spus, impozitele plătite la bugetul de stat a fost în linii generale cam acelaşi ", au declarat pentru MEDIAFAX surse din banca centrală.
Potrivit legii, BNR virează la bugetul de stat 80% din câştigul brut, rezultat după acoperirea pierderilor din exerciţiile financiare precedente.
Anul trecut, BNR a realizat anul trecut un profit brut de 4,6 miliarde lei (aproximativ 1,1 miliarde euro), mult mai mare decât câştigurile însumate ale tuturor băncilor care au încheiat pe plus, însă profitul net s-a limitat la 300 de milioane lei.
|
|