www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Franks, FMI: Decizia Romaniei de a nu accesa ultima transa, un semnal pozitiv

Autor: Bancherul.ro
2011-02-08 12:56
Decizia de a nu accesa ultima tranşă din acordul cu Fondul Monetar Internaţional a aparţinut României, a declarat marţi şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, precizând că este un semnal pozitiv pentru pieţele internaţionale şi arată că BNR are rezerve suficiente.

Franks a arătat că are toate motivele să creadă că nu vor fi probleme în trecerea acestei evaluării prin board-ul FMI din martie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, de un miliard de euro, dată fiind evoluţia economică, precizând că va fi trasă doar tranşa de la UE.

Rezervele valutare ale BNR au crescut în ianuarie cu 257 milioane de euro la 32,68 miliarde euro, în contextul virării unei tranşe de circa 900 de milioane de euro de către FMI.

Misiunea comună de evaluare FMI, CE şi Banca Mondială a încheiat marţi cea de-a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care s-a analizat îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi au fost negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv.