www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Rezervele valutare administrate de BNR au crescut pana la 25 341 milioane euro

Autor: Bancherul.ro
2008-05-04 18:36
La finele lunii aprilie 2008, rezervele valutare la Banca Natională a României se situau la nivelul de 25 341 milioane euro, se arata intr-un comunicat al BNR.

Cresterea de 184 milioane euro înregistrată în luna aprilie 2008 a fost rezultatul următoarelor operatiuni:

• Intrări de 740,98 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime in valută constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Ministerul Economiei si Finantelor, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.
• Iesiri de 556,98 milioane euro reprezentând plăti de rate si dobânzi scadente la datoria publică externă directă si garantată de Ministerul Economiei si Finantelor,plăti către Comisia Europeană, modificarea rezervelor minime în valută consituite de institutiile de credit si altele.

Rezerva de aur s-a mentinut la 103.7 tone, dar în conditiile evolutiilor preturilor internationale , valoarea acesteia a scăzut la 1 859,64 milioane euro , ceea ce face ca rezervele internationale ale României (valute plus aur) să se situeze la 27,20 miliarde euro.

Plătile scadente în luna mai 2008 în contul datoriei publice externe , directe sau garantate de Ministerul Economiei si Finantelor, însumează 107,9 milioane euro.