www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deutsche Bank ar putea intra pe piata romaneasca

Autor: Bancherul.ro
2011-01-24 18:18
Cea mai mare bancă germană şi una dintre cele mai mari din lume, Deutsche Bank, ar putea intra pe piaţa românească, existând intenţia de a deschide o filială în România, a declarat, pentru Agerpres, Vladimir Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României de la Berlin.

'Deutsche Bank a efectuat unele investigaţii şi avut discuţii în România în legătură cu deschiderea unei filiale. Deutsche Bank este o bancă de investiţii, axată mai mult pe companii, dar şi alte bănci germane şi-au manifestat intenţia sau studiază posibilitatea deschiderii unor filiale în România', a precizat Ciobănaşu.

Acesta a subliniat că Germania este unul dintre cei mai importanţi investitori în economia românească, ocupând locul al treilea din acest punct de vedere, iar prezenţa directă a băncilor germane ar putea încuraja investitorii germani să continue investiţiile în România.

Potrivit lui Ciobănaşu, în prezent băncile germane - Deutsche Bank şi Commerz Bank - au doar o prezenţă indirectă pe piaţa bancară din România.

'Considerăm că nivelul de dezvoltare al raporturilor economice şi de investiţii reclamă prezenţa directă, de încredere pentru ecoonomia românească din partea băncilor germane', a mai menţionat Ciobănaşu, subliniind că nu ştie dacă acest lucru se va întâmpla în 2011 pentru că 'sunt decizii economice, dar şi de altă natură, iar astfel de oportunităţi sunt studiate de bănci pe baza unor planificări strategice multianuale'.