Bank of America: Interesul investitorilor pentru banci din Europa Centrala si de Est ar putea creste |
Autor: Bancherul.ro 2011-01-24 18:03 |
|
Interesul investitorilor pentru băncile din Europa Centrală şi de Est ar putea creşte, în condiţiile în care companiile financiare vestice se luptă să-şi majoreze veniturile în contextul unei creşteri economice slabe, potrivit unui studiu al Bank of America Merrill Lynch (BoA), preluat de Bloomberg.
"Perspectivele dezamăgitoare referitoare la creşterea din Europa de Vest vor duce la un interes mai mare al investitorilor pentru Europa Centrală şi de Est, iar Polonia şi Cehia vor profita cel mai mult. Suntem încrezători că valoarea băncilor est-europene va creşte, în condiţiile în care încrederea se consolidează datorită forţei căpătate de avansul creditării şi veniturilor", menţionează raportul.
Bănci precum PKO Bank Polski şi Komercni Banka au modele bancare simple, nu au probleme legate de capital şi au perspective de creştere pe termen lung atrăgătoare, menţionează BoA.
Economiile din Europa Centrală şi de Est au înregistrat în 2010 performanţe mai bune decât cele ale statelor europene dezvoltate, după declinuri accentuate în Vest, iar trendul se va menţine şi anul acesta, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Îngrijorările că băncile din regiune s-ar putea prăbuşi sub povara creditelor neperformante au început să scadă după ce FMI a intervenit în sprijinul Ungariei, Ucrainei, României, Letoniei şi Serbiei
|
|