Ion Ghizdeanu: Deprecierea leului va duce inflatia la peste 6% la sfarsitul lui 2008 |
Autor: Bancherul.ro 2008-04-30 16:12 |
|
Inflatia anuală din decembrie 2008 nu se va putea situa sub 6% în cazul în care cursul mediu va fi peste 3,60 lei/euro, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Comisiei Nationale de Prognoză (CNP), Ion Ghizdeanu.
CNP estimează, pentru acest an, un curs mediu de 3,55 lei/euro, fată de o medie de 3,3373 lei/euro în 2007. Pentru inflatie, CNP vede o rată medie de 7,5% în 2008, potrivit prognozei finale de primăvară, si un nivel anual de 5,8% în luna decembrie.
Pe de altă parte, prognoza Comisiei Europene, publicată la începutul acestei săptămâni, oferă o estimare mai pesimistă pentru cursul de schimb, de 3,70 lei/euro în acest an. Pentru inflatia medie, proiectia executivului UE este de 7,6% în 2008.
Ghizdeanu a explicat că Bruxelles-ul vede leul mai slab decât prognozează CNP, în conditiile în care estimările CE tin cont, în primul rând, de evolutia monedei unice fată de dolarul american, mai mult decât de specificul fiecărei piete emergente.
Prognoza de primăvară a CE vede o depreciere a euro fată de dolar pe medie în acest an, după ce, în prima parte a lui 2008, moneda unică europeană a ajuns la vârfuri istorice fată de cea americană.
Ghizdeanu avertizează, însă, că un curs mediu peste 3,60 lei/euro în acest an implică si o rată a inflatiei la sfârsitul anului peste 6%.
"Prognoza Comisiei Europene transmite însă un semnal important, respectiv că factorii care au condus la accelerarea inflatiei pe plan international în acest an sunt conjuncturali. Ei estimează o temperare a inflatiei, nu numai în România, ci si în UE si zona euro, în 2009, la valorile dinaintea crizei din pietele financiare", spune Ghizdeanu.
Cursul de schimb are o influentă importantă asupra preturilor pentru bunurile din import, dar si asupra serviciilor, mai ales în cazul celor de telefonie mobilă.
"Telefonia mobilă cântăreste mult în inflatia finală, are chiar o pondere mai importantă decât gazul", a explicat Ghizdeanu.
Șeful CNP speră însă ca presiunile asupra cursului de schimb să se diminueze odată cu restrângerea deficitul comercial, prognozată de CNP, care ar determina limitarea cererii de valută pe piată.
|
|