La BNR s-a discutat despre noul acord cu FMI |
Autor: Bancherul.ro 2011-01-06 16:01 |
|
Joi, 6 ianuarie a.c., la sediul Băncii Naţionale a României, Preşedintele României, dl. Traian Băsescu, împreună cu Primul ministru al Guvernului României, dl.Emil Boc şi cu Ministrul Finanţelor, dl. Gheorghe Ialomiţianu, au avut o întâlnire de lucru cu Guvernatorul şi membri ai conducerii executive a BNR, se arata intr-un comunicat al bancii.
În cursul întrevederii a fost analizat stadiul derulării acordurilor de finanţare externă încheiate cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Au fost, de asemenea, stabiliţi parametrii unui nou acord de finanţare de tip preventiv cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
În acest context, a fost evidenţiat faptul că, pentru reluarea creşterii economice pe o bază sănătoasă, este esenţială continuarea consolidării fiscale şi a reformelor structurale, astfel încât implementarea obiectivelor pe termen mediu să asigure un proces sustenabil de convergenţă nominală şi reală cu Uniunea Europeană.
|
|