www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR a acordat credite de peste jumatate de miliard EUR in cadrul Programului Prima Casa

Autor: Bancherul.ro
2011-01-05 13:30
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat, in cadrul Programului Prima Casa 1 si 2, credite in valoare de peste 517 milioane EUR, adica mai mult de o treime din totalul imprumuturilor acordate de banci in cadrul programului, anunta banca intr-un comunicat.

„Cu creditele BCR Prima Casa am ajutat pana acum peste 12.600 de familii sa isi achizitioneze prima lor locuinta. Dupa numarul de credite acordate si prin valoarea acestora, BCR este liderul recunoscut al acestui program guvernamental, datorita profesionalismului cu care abordam nevoile clientilor. Programul Prima Casa a avut un rol benefic in economia Romaniei incurajand piata rezidentiala in perioada pe care o traversam”, a declarat Stefan Coroianu, director executiv Directia Managementul Produselor Retail, BCR.

Pana in prezent cele mai multe credite acordate prin programul Prima Casa au fost acordate in Bucuresti - aproape 4.000 de credite in valoare de circa 196 milioane EUR, in Transilvania - peste 2.700 credite in valoare de circa 100 milioane EUR si Banat si Crisana – peste 1.500 credite in valoare de aproape 58 milioane EUR.

La nivelul retelei retail, mai multe unitati BCR au acordat fiecare finantari prin programul Prima Casa care echivaleaza cu un complex rezidential de marime medie. Astfel, unitatile BCR din judetele Sibiu, Iasi, Dolj ori unitatile din judetul Timis au acordat prin programul Prima Casa peste 500 de credite per judet cu volume totale ale finantarilor acordate totalizand intre 19 si 32 milioane EUR. Recordul il detin unitatile din judetul Cluj care au acordat aproape 900 de credite cu o valoare totala a contractelor de peste 32 milioane EUR.

In Municipiul Bucuresti unitatile din Sectorul 1 au inregistrat cele mai multe credite acordate –826 credite in valoare de aproape 41 milioane EUR, urmate de cele din Sectorul 6 cu 779 credite in valoare de 38,1 milioane EUR si Sectorul 2 cu 755 credite in valoare de 37,3 milioane EUR.

In cadrul celei de-a doua etape a programului Prima Casa 2, valoarea medie a unui credit acordat de catre BCR a fost de peste 40.000 EUR, iar aproape 800 de credite au fost acordate la valoarea maxima permisa de lege in cadrul Programului – 57.000 EUR.